• Dana Cotoară

Belgia: Vaccinul AstraZeneca de la 41 de ani, iar Johnson & Johnson fără limită de vârstă

Miniștrii belgieni ai Sănătății au decis sâmbătă că vaccinul AstraZeneca va putea fi administrat de la vârsta de 41 de ani. Persoanele care au primit o primă doză din acest vaccin o vor primi și pe a doua, indiferent de vârsta lor.

În ceea ce privește vaccinul Johnson & Johnson, acesta va fi administrat fără restricții de vârstă. Utilizarea acestui vaccin va începe de săptămâna viitoare.

Miniștrii Sănătății s-au bazat pe noile date comunicate vineri de Agenția Europeană pentru Medicamente în luarea acestei decizii. Belgia a hotărât acum câteva săptămâni să injecteze vaccinul AstraZeneca doar persoanelor cu vârsta peste 56 de ani, după ce mai multe state europene au făcut același lucru în urma apariției mai multor cazuri de tromboză.

În ceea ce privește vaccinul Johnson & Johnson, săptămâna trecută, însăși compania farmaceutică a solicitat suspendarea livrărilor vaccinului său în Europa din cauza posibilelor reacții adverse grave. Dar marți, J&J a anunțat că va relua livrările după un aviz favorabil din partea Agenției Europene pentru Medicamente (EMA). Belgia primise deja 36.000 de doze de vaccin pe care le-a depozitat în frigidere. Autoritățile belgiene intenționau să folosească accest vaccin pentru imunizarea personelor care apelează echipele mobile de vaccinare pentru că se administrează într-o singură doză.

721 views0 comments