• Dana Cotoară

Belgia interzice biocombustibilii pe bază de ulei de palmier și soia

Biocombustibilii pe bază de soia și ulei de palmier vor fi interziși începând din 2022, ca parte a unei inițiative menite să stopeze defrișările, a anunțat marți ministrul federal pentru mediu și climă, Zakia Khattabi.

Ministrul a spus că, urmând exemplele Danemarcei, Franței și Olandei, biocarburanții din ulei de palmier nu vor mai fi permiși atât pe piața belgiană, cât și în sectorul transporturilor de la mijlocul anului viitor, în timp ce soia va fi interzisă ca materie primă din 2023.


“Pe lângă faptul că acești combustibili oferă un avantaj minim față de combustibilii fosili convenționali, sunt periculoși pentru climă întrucât duc la defrișări, la afectarea gravă a biodiversității și chiar la încălcări ale drepturilor omului”, afirmă Khattabi într-un comunicat de presă publicat pe Twitter.



Utilizarea uleiului de palmier ca biocombustibil a crescut de zece ori pe piața belgiană între 2019 și 2020 la 231 de milioane de litri, potrivit ministrului, care a spus că începând cu 2022, producătorii vor trebui să se orienteze către biocombustibili de nouă generație.

„Pentru a produce cantitatea de biodiesel pentru piața belgiană, sunt necesare plantații de ulei de palmier cu o suprafață totală de peste 100.000 de terenuri de fotbal. Din studii știm că cel puțin jumătate din aceste plantații de ulei de palmier se află pe terenuri care au fost defrișate recent”, susține Khattabi.

Ministrul a adăugat că este prima măsură luată de Belgia de când a aderat la Parteneriatulul Declarației de la Amsterdam privind defrișările, un prim pas pentru a opri impactul negativ asupra mediului în politica federală privind biocombustibilii. “Guvernul federal va reduce, de asemenea, cererea de (bio)combustibili concentrându-se pe transportul electric și feroviar”, a conchis Khattabi.

293 views0 comments