• Dana Cotoară

Belgia: alertele de călătorie valabile în următoarele 7 zile

S-au actualizat alertele epidemiologice necesare celor care călătoresc în Belgia pe parcursul următoarelor șapte zile.


Din această săptămână, persoanele care folosesc un certificat digital fals sau un formular PLF falsificat pentru a intra pe teritoriul belgian riscă o pedeapsă cu închisoarea și sunt chemate imediat în fața instanței.

Colegiul Procurorilor Generali a înăsprit regulile privind urmărirea penală legată de încălcarea măsurilor corona.

„Vor fi luate măsuri deosebit de severe împotriva persoanelor suspectate de falsificare și/sau de folosire de documente falsificate legate de punerea în aplicare a măsurilor sanitare”, potrivit unui comunicat de presă.

”Având în vedere gravitatea deosebită a creării și/sau prezentării documentelor false, având în vedere faptul că întreaga politică de sănătate a Belgiei depinde de autenticitatea acestora, persoanele care sunt prinse vor fi imediat citate să se prezinte în fața instanței de corecție.”

Cei prinși în astfel de situații riscă să petreacă în spatele gratiilor între 8 zile și 5 ani.

„În mod excepțional, procurorul poate emite directive care să propună o amendă judiciară de 750 de euro”, a precizat Colegiul.

„În caz de refuz sau neplată, se va emite o citație.”



🔴 România este în continuare în zona roșie.


Cei care călătoresc din România spre Belgia au nevoie de documente sanitare la intrarea pe teritoriul belgian.

Totodată, persoanele care se deplasează în Belgia trebuie să completeze PLF-ul - Passenger Locator Form, care este obligatoriu indiferent de culoarea regiunii de proveniență.

PLF-ul se completează individual de la vârsta de 12 ani, vârstă de la care este nevoie de documente sanitare.

Copiii sub 12 ani pot fi incluși pe formularul unui însoțitor și nu au nevoie de certificate, deci nici de test PCR.

Formularului de Localizare a Pasagerilor (Passenger Locator Form - PLF) poate fi completat direct din aplicația CovidSafeBe prin care pot încărca automat certificatele sanitare de care dispun.

Călătorii au la dispoziție 180 de zile înainte de călătorie pentru completarea formularului.

Formularul Passenger Locator Form - PLF există exclusiv în variantă digitală (completat online).

Codul QR generat în urma completării PLF și trimis pe email poate fi imprimat și prezentat autorităților în varianta pe hârtie.


În privința regulilor de intrare pe teritoriul belgian venind din România este nevoie:


  • fie de certificatul de vaccinare (+14 zile de la rapel pentru vaccinurile Pfizer, Moderna și AstraZeneca și de la doza unică pentru Johnson&Johnson/Janssen),

  • fie de certificatul de vindecare (+11 zile de la testul PCR pozitiv, dar maximum 180 de zile de la confirmarea infecției),

  • fie de certificatul de testare (test PCR negativ de maximum 72 de ore).

❗️Atenție, este nevoie de documentele europene cu cod QR!


Călătorii primesc, în general, indiferent de certificatul pe care îl dețin emailuri sau smsuri în care sunt informați dacă trebuie să parcurgă și alți pași în afară de procedura cunoscută. Până acum niciuna dintre persoanele vaccinate care mi-au scris nu a primit informare de testare sau carantină, nici măcar la Bruxelles.


Procedura pentru persoanele nevaccinate


  • cu rezidență pe teritoriul Valoniei și Flandrei - trebuie să aibă un test PCR de maximum 72 de ore sau să se testeze în prima sau a doua zi după sosire. Cei care se testează în Belgia stau în carantină până la sosirea rezultatului negativ. Totodată, ei trebuie să se testeze din nou după 7 zile. Dar acest lucru nu presupune carantina între cele două teste! Copiii sub 12 ani ai căror părinți (sau însoțitori) nu sunt vaccinați și care se testează în Belgia (deci nu au făcut testul PCR înainte de plecarea din România) trebuie să stea și ei în carantină până la sosirea rezultatului negativ al părinților sau însoțitorilor.

  • cu rezidență în Regiunea Bruxelles Capitale trebuie să aibă un test PCR negativ de maximum 72 de ore sau să se testeze în prima sau a doua zi după sosire și să stea în carantină până la sosirea rezultatului negativ pentru cel de-al doilea test. Copiii stau în carantină alături de părinți sau însoțitori.

Non-rezidenții nevaccinați au nevoie de un test PCR negativ de maximum 72 de ore pentru a intra în Belgia. Și trebuie să mai facă un test PCR în ziua a 7-a. În Flandra și Valonia nu stau în carantină, dar la Bruxelles da.


🟠 Republica Moldova este în continuare destinație portocalie pe alertele belgiene. Moldova figurează pe lista albă a UE a statelor pentru care autoritățile europene recomandă ridicarea restricțiilor de călătorie. Cei care se deplasează în Belgia din Republica Moldova nu au nevoie de documente sanitare, dar trebuie să completeze PLF-ul.


🔴 Belgia rămâne pe lista roșie a României.


Dacă plecați spre țară aveți nevoie de documente sanitare, iar cei nevaccinați stau în carantină pe teritoriul național.


Detaliile AICI


În privința celorlalte destinații europene:


🟢 Zona verde - zonele/statele europene care nu figurează cu cod portocaliu sau roșu.


🟠 Zona portocalie



Finlanda - Åland;


Franța - Centru - Valea Loarei, Burgundia, Franche-Comté, Hauts-de-France, Nord-Pas de Calais, Picardia, Alsacia, Champagne-Ardenne, Lorena, Bretagne, Aquitaine, Limousin, Poitou-Charentes, Languedoc - Roussillon, Midi-Pyrénées, Auvergne, Rhône-Alpes, Île de France, Corsica, Reunion, Mayotte, Provence-Alpi-Coasta de Azur, Guadelupa, Saint-Martin, Polinezia Franceză, Saint-Barthélemy;


Italia - Veneto, Campania, Sicilia, Emilia-Romagna, Lazio, Liguria, Abruzzo, Puglia, Provincia autonomă Trento, Umbria, Piemonte, Lombardia, Basilicata;


Monaco


Olanda - Aruba, Curação, Sint Maarten;


Portugalia – Nordul, Algarve, Centrul (PT), Zona Metropolitană Lisabona, Alentejo, Regiunea Autonomă Azore, Regiunea Autonomă Madeira;


Suedia - Norrlandul Mijlociu


Vatican


🔴 Zonele roșii



❗️De sâmbătă, 13 noiembrie 2021 următoarele regiuni/țări vor avea cod roșu:


Elveția - Regiunea Lacului Geneva, Vaud, Valais, Geneva;

Danemarca -Iutlanda Centrală;

Grecia - Egeea de Nord, Egeea de Sud;

Spania - Țara Bascilor, Navarra, Aragon, Catalonia, Insulele Baleare;

Franța - Pays de la Loire;

Italia - Calabria, Friuli-Venezia Giulia, Marche;

Andora


🔴 Celelalte zone roșii:


Austria: Viena, Austria Superioară, Austria Inferioară, Salzburg, Carintia și Stiria, Tirol, Burgenland, Voralberg;


Bulgaria - Nord-Vest, Nord-Centru, Nord-Est, Sud-Est, Sud-Vest, Sud-Centru;


Cehia: Sud-Vestul, Moravia-Silezia, Praga, Boemia Centrală, Sud-Estul, Moravia Centrală, Nord-Vestul și Nord-Estul;


Cipru


Croația - Croația Panonică, Croația Adriatică, orașul Zagreb, Croația de Nord, județul Medimurska;


Danemarca - Insulele Feroe, Regiunea Capitalei, Zealand, Sudul, Groenlanda, Iutlanda Centrală și Iutlanda de Nord;


Elveția: Elveția de Est, Glarus, Schaffhausen, Appenzell Ausserrhoden, Appenzell Innerrhoden, St. Gallen, Graubünden, Thurgau, Elveția Centrală, Lucerna, Uri, Schwyz, Obwalden, Nidwalden, Zug, Spațiul Mittelland, Berna, Freiburg, Solothurn, Neuchâtel, Jura, Elveția de Nord-Vest, orașul Basel, regiunea Basel, Aargau, Ticino, Zürich, Regiunea Lacului Geneva, Vaud, Valais, Geneva;


Estonia


Finlanda - Helsinki-Uusimaa, Sud, Vest, Nord și Est;


Franța - Martinica, Guyana, Noua Caledonie, Pays de la Loire;


Germania - Bavaria Superioară, Bavaria Inferioară, Palatinatul Superior, Franconia Superioară, Franconia Centrală, Franconia Inferioară, Șvăbia, Berlin, Brandenburg, Bremen, Hamburg, Darmstadt, Giessen, Kassel, Braunschweig, Hanovra, Lüneburg, Weser- Ems, Dusseldorf, Köln, Munster, Detmold, Arnsberg, Koblenz, Trier, Rheinhessen-Palatinate, Saarland, Dresda, Chemnitz, Leipzig, Schleswig-Holstein, Turingia, Mecklenburg-Pomerania Occidentală, Schleswig-Holstein, Stuttgart, Karlsruhe, Freiburg, Tübingen;


Grecia - Macedonia de Est, Tracia, Macedonia Centrală, Macedonia de Vest, Tesalia, Insulele Ionice, Grecia de Vest, Grecia Centrală, Peloponez, Epir, Attica, Creta, Egeea de Nord, Egeea de Sud;


Irlanda - Nord și Vest, Sud, Est și Centru;


Islanda


Italia - Toscana, Marche, Provincia Autonomă Bolzano, Calabria, Friuli-Venezia Giulia;


Letonia


Liechtenstein


Lituania - Vilnius, Regiunile culturale;


Luxemburg


Norvegia - Oslo, Viken, Trøndelag, Nordul, Norvegia de Vest, Adger și Norvegia de Sud-Est, Innlandet;


Olanda - Bonaire, Limburg, Friesland, Overijssel, Gelderland, Flevoland, Utrecht, Olanda de Sud, Zeelanda, Groningen, Drenthe, Olanda de Nord, Brabantul de Nord;


Polonia - Voievodatele Lublin, Podlaskie, Pomerania de Vest, Mazovia, Silezia Inferioară, Cuiavia-Pomerania, Varmia-Masuria, Pomerania, Voievodatul Lodzkie, Subcarpatia, Voievodatele Polonia Mică, Polonia Mare, Silezia, Lubusz, Opole, Świętokrzyskie;


România - Nord Vest, Centru, Nord Est, Sud Est, Sud Muntenia, București - Ilfov, Sud-Vest Oltenia, Vest;


San Marino


Slovacia - Slovacia de Est, Regiunea Bratislava, Slovacia Centrală, Slovacia de Vest;


Slovenia – Slovenia de Est, Slovenia de Vest;


Suedia - Stockholm, Estul Suediei Mijlocii, Småland și insulele, Suedia de Sud, Suedia de Vest, Nordul Suediei Mijlocii, Norrlandul Superior;


Ungaria - Budapesta, Pesta, Nordul Ungariei, Nordul Marii Câmpii, Sudul Marii Câmpii, Transdanubia de Vest, Transdanubia de Sud, Transdanubia Centrală;


Statele din afara Uniunii Europene și a Spațiului Schengen:


🟢 Zona verde:

  • Arabia Saudită

  • Argentina

  • Bahrein

  • Columbia

  • Emiratele Arabe Unite

  • Hongkong

  • Kuwait

  • Macau

  • Namibia

  • Noua Zeelandă

  • Peru

  • Rwanda

  • Taiwan

🟠 Zona portocalie

  • MOLDOVA

  • Australia

  • Canada

  • Chille

  • Coreea de Sud

  • Qatar

  • Uruguay


🔴 Zona roșie


Iordania - pentru acest stat Belgia aplică aceleași reguli de intrare pe teritoriul său ca pentru statele din Uniunea Europeană. Adică cei cu certificate de vaccinare sau vindecare nu au nevoie de test negativ și nu stau în carantină, în timp ce cei nevaccinați fie au un test negativ (non-rezidenții), fie se testează în Belgia în prima sau a doua zi după sosire (rezidenții).


❗️Persoanele nevaccinate care au un test PCR negativ trebuie să se mai testeze o dată după șapte zile, fără să stea în carantină între cele două teste dacă rezidează în Flandra și Valonia. Cei care vin pe teritoriul Regiunii Bruxelles - Capitale stau în carantină între cele două teste.


Sunt reguli noi pentru cei care călătoresc din Regatul Unit spre Belgia.


Călătorii vaccinați pot face un test antigen rapid în locul celui PCR pentru a intra in Belgia. Testul PCR negativ rămâne valabil pentru cei care doresc. Dar testul antigen rapid poate fi făcut în farmacie de un profesionist, iar rezultatul vine în 15 minute și este mai ieftin. Conform noilor reguli, călătorii vaccinați care vin din Marea Britanie trebuie să fie testați în ziua 1 sau 2 după sosirea în Belgia și trebuie să stea în carantină până când primesc rezultatul negativ. În ziua 7, trebuie să se testeze din nou.


Cu toate acestea, în cazul testelor rapide acceptate acum, carantina nu mai este necesară deoarece rezultatul este cunoscut în aproximativ 15 minute.


Pentru călătorii nevaccinați (care nu au nici certificat de vindecare), se aplică aceleași reguli de testare (aceștia pot intra în Belgia și cu un test PCR de maximum 72 de ore), dar trebuie să stea în carantină timp de zece zile. Carantina poate fi scurtată dacă rezultatul testului din ziua 7 este negativ.


Pentru celelalte state non-UE aflate în zona roșie se aplică reguli diferite:


Călătorii care NU au cetățenia unei țări din Uniunea Europeană sau din spațiul Schengen și care au reședința principală într-o țară terță care nu se află pe lista țărilor sigure, pot efectua o călătorie neesențială în Belgia (în scop turistic) doar dacă sunt vaccinați.


Întrucât vârsta vaccinării variază de la o țară la alta, decretul ministerial prevede în mod explicit că minorii (copiii și adolescenții cu vârste de până la 17 ani) fără un certificat de vaccinare, pot călători însoțiți de o persoană vaccinată. Dar, de la vârsta de 12 ani, minorii trebuie aibă un certificat de testare sau unul de recuperare.


Informații despre cum se călătorește în statele UE și non-UE găsiți pe:


Re-open EU


Ministerul Belgian al Afacerilor Externe


Totodată există informații pentru fiecare destinație în parte tot pe pagina Ministerului Belgian de Externe


Formularul obligatoriu de intrare pe teritoriul belgian - PLF


Toți călătorii care ajung în Belgia (cu foarte mici excepții) trebuie să completeze PLF-ul - Passenger Locator Form - indiferent de culoarea zonei din care vin sau de mijlocul de transport cu care se deplasează.


Formularului de Localizare a Pasagerilor (Passenger Locator Form - PLF) poate fi completat direct din aplicația CovidSafeBe prin care pot încărca automat certificatele sanitare de care dispun.


Formularul poate fi completat exclusiv online, dar codul QR primit pe email poate fi printat și prezentat autoritităților și companiei aeriene la îmbarcare.


PLF-ul poate fi completat cu până la șase luni înainte de călătorie.


Formularul ia în considerare ultimele 14 zile pentru a stabili riscul epidemiologic. Acest lucru înseamnă că, dacă în ultimele două săptămâni ați fost într-o zonă roșie, chiar dacă culoarea zonei din care sosiți este portocalie sau verde, sau dacă culoarea s-a schimbat din roșu în portocaliu sau verde, veți primi SMS pentru testare, în cazul în care nu sunteți vaccinați sau nu aveți un certificat de vindecare după Covid-19.


Doar copiii sub 12 ani mai apar ca putând fi incluși pe formularul unui părinte sau însoțitor pentru că ei nu au nevoie de test PCR dacă revin dintr-o zonă roșie, dar trebuie să stea în carantină alături de părinți dacă aceștia sunt nevaccinați.


În Valonia și Flandra carantina pentru cei nevaccinați durează până la primirea rezultatului negativ pentru testul din prima sau a doua zi după sosirea în Belgia (dacă persoanele în cauză nu au făcut testul în țara de unde au călătorit).


În Bruxelles carantina pentru cei nevaccinați încetează de îndată ce se primește rezultatul negativ al celui de-al doilea test.


Nu trebuie să completeze acest formular cei care se deplasează cu autoturismul personal și stau mai puțin de 48 de ore fie în afara Belgiei, fie pe teritoriul său. Nici cei care se deplasează cu un autobuz sau tren în statele UE sau Schengen nu trebuie să completeze formularul dacă deplasarea este mai scurtă de 48 de ore.


Dar, dacă se călătorește într-un stat care este în afara spațiului comunitar, atunci și cei care folosesc autocarul sau trenul trebuie să completelze PLF-ul chiar dacă este vorba despre o deplasare scurtă.


Pentru zonele de risc epidemiologic extrem de ridicat, formularul se completează de toată lumea, chiar dacă a fost vorba de o deplasare de o zi, de exemplu, în oricare din ultimele 14 zile premergătoare datei de intrare pe teritoriul belgian.


Condițiile de intrare pe teritoriul Belgiei


Atenție, cei care călătoresc din România au nevoie de documente sanitare, iar cei nevaccinați stau în carantină dacă au domiciliul la Bruxelles.


Călătoriile în Uniunea Europeană


Cetățeni și rezidenți belgieni


🟢 Zonele verzi și 🟠 zonele portocalii


Fără carantină sau testare.


Culoarea unei zone se poate schimba în timpul sejurului! Autoritățile belgiene au schimbat zilele de intrare în vigoare ale alertelor. Astfel inclusiv alertele de zonă roșie intră în vigoare sâmbăta.


🔴 Zonele roșii


Persoanele cu un Certificat european digital Covid care atestă o vaccinare completă (+ 2 săptămâni de la rapel pentru vaccinurile cu două doze, + 2 săptămâni de la inocularea Jansses/Johnsnon&Johnson) sau un certificat european care atestă imunitatea dobândită după boală nu stau în carantină și NU au nevoie de test!


❗️Persoanele nevaccinate au nevoie de un test PCR și se pot testa la sosirea în Belgia (ziua 1 sau ziua 2), dar trebuie să se testeze din nou în ziua a șaptea. Nu stau în carantină între cele două teste dacă locuiesc în Fladra sau Valonia.


❗️Persoanele nevaccinate cu domiciliul în Bruxelles vor sta în carantină după un sejur într-o zonă roșie. Astfel, este nevoie de două teste PCR în ziua 1 și ziua 7 și carantină din momentul sosirii până în momentul primirii rezultatului negativ pentru cel de al doilea test.


Pentru adolescenții de la 12 ani în sus este necesar un test PCR negativ. Copiii sub 12 ani sunt scutiți de testare, dar cei ai căror părinți nu sunt vaccinați și fac testul în Belgia trebuie să stea în carantină până la aflarea rezultatului testului făcut de adult (de obicei 24-48 de ore). La Bruxelles, acești copii stau în carantină alături de părinți și ies din carantină de îndată ce se primește rezultatul negativ al celui de-al doilea test.


❗️Zonele cu risc epidemiologic extrem de ridicat unde circulă variante periculoase ale virusului


Carantină obligatorie de 10 zile cu test PCR efectuat în ziua 1 și ziua 7. Carantina se poate încheia mai repede după cel de-al doilea rezultat negativ.


Această obligație se aplică inclusiv persoanelor cu vaccinare completă sau celor care au făcut deja un test care a fost negativ în țara de plecare.


Nu sunt în acest moment listate state la această categorie!


Non-rezidenți


🟢 Zone verzi și 🟠 zone portocalii


Nicio obligație de testare sau carantină.


🔴 Zonele roșii


Persoanele care au un Certificat european digital Covid care atestă o vaccinare completă (+ 2 săptămâni de la rapel pentru vaccinuri cu două doze sau + 2 săptămâni de la inocularea Janssens / Johnsnon&Johnson) sau un certificat care atestă imunitatea naturală dobândită după boală nu stau în carantină și NU se testează!


❗️Persoanele care intră pe teritoriul belgian cu un certificat de testare (un test PCR negativ recent făcut cu maximum 72 de ore înainte de intrarea pe teritoriul belgian) trebuie să se testeze din nou în ziua a șaptea, dacă stau mai mult în Belgia, dar NU stau în carantină între cele două teste dacă locuiesc în Flandra sau Valonia.


❗️Persoanele nevaccinate care sosesc la Bruxelles vor sta în carantină dacă vin dintr-o zonă roșie. Astfel, este nevoie de două teste PCR în ziua 1 și ziua 7 și carantină din momentul sosirii până în momentul primirii rezultatului negativ pentru cel de al doilea test.


Călătoriile din țări din afara Uniunii Europene


🟢 Zona verde și 🟠 zona portocalie


Nicio obligație de testare sau carantină.


🔴 Zona roșie – cu excepția statelor pentru care există un regim special menționat la listele de mai sus și pentru care se aplică regimul pentru rezidenții UE.


Călătorii care NU au cetățenia sau rezidența unei țări din Uniunea Europeană sau din spațiul Schengen și care au reședința principală într-o țară terță care nu se află pe lista țărilor sigure, pot efectua o călătorie neesențială în Belgia (în scop turistic) doar dacă sunt vaccinați.


Întrucât vârsta vaccinării variază de la o țară la alta, decretul ministerial prevede în mod explicit că minorii (copiii și adolescenții cu vârste de până la 17 ani) fără un certificat de vaccinare, pot călători însoțiți de o persoană vaccinată. Dar, de la vârsta de 12 ani, minorii trebuie aibă un certificat de testare sau unul de recuperare.


Persoanele care sosesc dintr-o țară din afara Uniunii Europene listată în zona roșie trebuie să fie complet vaccinate (+2 săptămâni de la rapel sau doza unică) cu unul dintre vaccinurile aprobate de Uniunea Europeanăși să fie supuse unui test PCR în ziua sosirii. Dacă testul este negativ, aceste persoane nu stau în carantină.


Persoanele nevaccinate nu pot veni în Belgia decât pentru un motiv considerat esențial de autoritățile belgiene. Aceste persoane stau în carantină zece zile și se testează de două ori în zilele 1 și 7.


Informații suplimentare

1,223 views0 comments