• Dana Cotoară

Belgia: 1.097 de infecții, 2 decese, 66 de spitalizări și peste 35.000 de teste în 24 de ore!

Tendințele epidemiologice săptămânale publicate de Sciensano, Institutul Belgian pentru Sănătate Publică:

❗️1.097 de cazuri noi în 24 de ore, conform diferenței dintre cifrele publicate de Sciensano azi și ieri.

De la debutul epidemiei sunt confirmate astăzi, în total, 103.392 de îmbolnăviri față de 102.295 de cazuri raportate ieri.


Media săptămânală pentru intervalul 12 - 18 septembrie ajunge la 1.231,6 infecții pe zi de la 1.196,1 cazuri, cifra anunțată ieri.

Prin comparație, media săptămânii precedente a fost de 816,6 infecții pe zi, ceea ce arată o creștere de 51% de la o săptămână la alta.

În intervalul 12 - 18 septembrie au fost diagnosticate 8.621 de cazuri noi de infecție distribuite astfel: 4.045 (47%) în Flandra, 2.834 (33%) în Valonia și 1.736 (20%)) la Bruxelles.


Testările - Între 12 și 18 septembre, în Belgia s-au făcut în total 245.224 de teste pentru depistarea unei infecții cu SARS-CoV-2, ceea ce înseamnă o medie de 35.032 de teste în fiecare zi.

În urmă cu exact o lună, între 12 și 17 august, Belgia efectua 129.264 de teste, ceea ce însemna o medie de 18.466 de teste în fiecare zi.


Decesele - 2 decese raportate în 24 de ore.

În total sunt 9.950 de persoane decedate de la debutul pandemiei în martie. Cifra de ieri era de 9.948.

Media săptămânală rămâne azi la 2,4 decese în fiecare zi, la fel ca ieri.

Între 12 și 18 septembrie, 17 oameni au murit din cauza Covid-19. Au fost 8 decese în Flandra, 5 în Valonia și 4 la Bruxelles.


Spitalizările - în 24 de ore au fost internate în spital 66 de persoane.

Media săptămânală urcă la 50 de spitalizări în fiecare zi de la 45, cifra de ieri, o creștere de 59% comparativ cu săptămâna trecută.

Totalul celor internați în spital de la debutul crizei sanitare este de 19.695 față de 19.629, cifra de ieri.

În spital în acest moment sunt 486 (+58) de bolnavi, iar în terapie intensivă 87 (+10), dintre care 53 (+5) au nevoie de asistență respiratorie.

Prin comparație, în urmă cu o săptămână erau internați 318 pacienți, 72 fiind în terapie intensivă.

În intervalul 15 - 21 septembrie, 350 de pacienți bolnavi de COVID-19 au fost internați în spital, în timp ce 240 de persoane au plecat acasă însănătoșite.

Între 15 martie și 21 septembrie, 19.695 de pacienți cu COVID-19, confirmați prin test de laborator, au fost internați în spital, iar 18.978 de persoane s-au vindecat și au plecat acasă în același interval.


ziaruldebelgia.be 2020 © Toate drepturile rezervate.