• Dana Cotoară

Belgia și Olanda - apel comun: “Nu treceți granița dacă nu e urgent!”


Autoritățile belgiene și olandeze fac apel, într-un comunicat de presă comun, ca cei care obișnuiesc să treacă granița celor două state pentru a merge la cumpărături sau pentru combustibil mai ieftin să se abțină de la deplasările neesențiale.

Ministrul belgian de Interne, Annelies Verlinden, și omologul său olandez Ferd Grapperhaus au decis ca granițele dintre cele două state să rămână deschise, dar susțin că doar deplasările urgente ar trebui să aibă loc în perioada următoare.

“Virusul nu se oprește la graniță, iar trecerea frontierei pentru a merge la restaurant sau pentru o zi de shopping generează răspândirea virusului în ambele țări”, potrivit ministrului belgian Verlinden.

De partea olandeză, ministrul Grapperhaus afirmă că “trebuie luate măsuri ferme. Trebuie să luptăm împreună, iar acest lucru înseamnă și să nu ne mai vizităm vecinii belgieni pentru o perioadă. Nu treceți granița dacă nu aveți un motiv întemeiat.”

“Cetățenii trebuie să-și asume solidaritatea internațională pentru a încetini răspândirea virusului.

Dacă nu respectăm aceste reguli acum, vom fi nevoiți să oprim toate contactele sociale”, subliniază ministrul belgian Verlinden.

Cei care se deplasează între Belgia și Olanda, în pofida acestor recomandări, trebuie să respecte măsurile restrictive impuse în cele două state.


865 views0 comments

ziaruldebelgia.be 2021 © Toate drepturile rezervate.