• Dana Cotoară

Belgia și-a ajustat strategia de vaccinare odată cu anunțul privind sosirea serului AstraZeneca


Belgia își adaptează strategia de vaccinare, după ce autoritățile medicale au decis să nu administreze pentru moment vaccinul AstraZeneca persoanelor cu vârsta peste 55 de ani.

Astfel, grupul de lucru care coordonează strategia de vaccinare a anunțat, într-un comunicat de presă, cum vor fi utilizate, începând de la mijlocul lunii februarie, cele aproximativ 443.000 de doze de vaccin AstraZeneca alocate Belgiei.

Astfel, vaccinul va fi administrat persoanelor cu vârste între 18 și 55 de ani din următoarele grupe:


- Lucrători din domeniul sănătății - aproximativ 200.000 de persoane. „Acesta este grupul care ar primi oricum un vaccin”, potrivit grupului de lucru.


- Rezidenții și personalul din alte instituții de îngrijire colectivă, cum ar fi centrele de reabilitare, instituțiile psihiatrice și personalul din instituțiile rezidențiale pentru protecția copiilor și tinerilor.


- Grupuri cu risc ridicat, cu boli cronice, conform recomandărilor Consiliului Superior pentru Sănătate. Ordinea stabilită este în funcție de vârstă - de la cei mai în vârstă - maximum 55 de ani, la cei mai tineri - minim 18.


- Ofițerii de poliție care lucrează în teren și care vin în mod regulat în contact cu publicul (unitățile de intervenție).


Grupul de lucru subliniază că persoanele peste 55 de ani și cele care suferă de o tulburare imunitară sau sunt sub tratament cu medicamente care suprimă sistemul imunitar vor primi o doză din vaccinurile Pfizer/BioNtech sau Moderna. Prin această abordare, aceste grupuri vor fi vaccinate mai repede și, prin urmare, vor avea un risc semnificativ mai scăzut de a se îmbolnăvi de Covid-19.

În plus, persoanele în vârstă care locuiesc la domiciliu vor fi vaccinate mai devreme decât era programat, deoarece mai multe vaccinuri Pfizer vor deveni disponibile ca urmare a acestei ajustări.

Grupul de lucru a explicat că prin sosirea pe piață a produsului AstraZeneca mai multe vaccinuri Pfizer și Moderna vor fi disponibile pentru populația în vârstă, pentru care acestea din urmă au o eficacitate mai ridicată.

„Vaccinul AstraZeneca ne va permite să accelerăm vaccinarea cu serurile Pfizer și Moderna la categoria de vârstă cea mai vulnerabilă la Covid-19”, a explicat expertul Pierre Van Damme pentru De Standaard.

În februarie, 443.000 de doze de vaccin AstraZeneca sunt așteptate să fie livrate în Belgia, un număr semnificativ mai mic decât se estima inițial din cauza problemelor de livrare la nivel UE. Volumul și planificarea livrărilor ulterioare nu sunt încă cunoscute.

„Cu toate acestea, putem imuniza deja un număr semnificativ de oameni cu prima doză”, a subliniat Dirk Ramaekers, șeful grupului de lucru. Cadrele medicale și grupurile cu risc ridicat alcătuiesc deja un grup estimat între 700.000 și 1.2 milioane de persoane.

Belgia a început simbolic vaccinarea pe 28 decembrie 2020 cu serul Pfizer/BioNTech, iar campania propriu-zisă a început pe 5 ianuarie 2021 la scară largă în casele de bătrâni. Ulterior s-a continuat cu imunizarea cadrelor medicale de pe secțiile cele mai expuse la Covid-19, iar pe 18 ianuarie au început și inoculările cu vaccinul Moderna.

Până acum 327.513 persoane au primit prima doză de vaccin, ceea ce reprezintă 3,55% din populația adultă, în timp ce 88.944 de oameni au primit și cea de-a doua doză, adică 0,97% din populația adultă.



354 views0 comments