• Dana Cotoară

Belgia: În august canicula a ucis mai mulți oameni decât Covid-19

Belgia a înregistrat o supramortalitate de 35% între 5 și 20 august când temperaturile au sărit de 30 de grade mai multe zile la rând. Căldura și creșterea concentrației de ozon în aer au dus la o medie a deceselor de 488 pe zi, mult peste media Covid-19. 8 aprilie 2020 a fost ziua cu cele mai multe decese cauzate de Covid-19 - 321 de persoane.

Totodată, în condiții de măsuri restrictive înăsprite din cauza creșterii numărului de infecții noi, media deceselor de Covid-19 a fost de aproximativ 10 pe zi în august.



Pe parcursul a 16 zile în august s-au înregistrat 5.659 de decese, dintre acestea 1.460 în plus față de alți ani în care nu a fost caniculă.

Cele mai multe victime sunt vârstnicii - 742 de persoane peste 85 de ani și alte 600 cu vârste între 65 și 84 de ani.

Este vorba despre cea mai ridicată supramortalitate pe care Belgia a înregistrat-o vreodată din cauza căldurii, potrivit ministrului valon al muncii, Chistine Morreale, preluată de VivaCité.

Aceasta a subliniat că schimbările climatice devin o problemă din ce în ce mai mare, iar o altă statistică vine să demonstreze acest lucru.

Decesele provocate de valul de caniculă nu reprezintă decât o parte a celor 12.000 de decese provocate în fiecare an în Belgia de calitatea proastă a aerului pe care îl respirăm.


ziaruldebelgia.be 2020 © Toate drepturile rezervate.