• Dana Cotoară

Autoritățile din Bruxelles vor să mențină restricțiile actuale pentru cel puțin încă o lună


“Nu este momentul potrivit ca regiunea Bruxelles-Capitale să facă vreo relaxare a măsurilor sanitare împotriva Covid-19”, afirmă șeful guvernului regional, Rudi Vervoort. El merge cu acest mesaj la reuniunea Comitetului de Coordonare, la care se așteaptă ca regiunile flamandă și valonă să ceară ridicarea unora dintre măsurile restrictive, mai ales pe cele cuprinse în așa-numitul “plan de vară”.

Bruxellesul are cele mai mari cifre epidemiologice și cea mai mică rată de vaccinare. Dacă Flandra, Valonia și regiunea vorbitoare de limbă germană au peste 70% din populație imunizată complet, Bruxellesul are un procentaj semnificativ mai mic de 60%.

“Eliminarea unor restricții la Bruxelles nu se află pe ordinea de zi dată fiind situația epidemiologică. Voi argumenta în favoarea menținerii măsurilor în vigoare în conformitate cu actualul decret ministerial. Bruxellesul ar trebui să apese butonul de pauză timp de o lună, iar apoi putem reevalua”, a afirmat Vervoort la postul de radio Bel-RTL.

Celelalte regiuni vor să renunțe la orele obligatorii de închidere a localurilor, vor să redeschidă cluburile de noapte, singurul sector închis și în acest moment, și să elimine limitele în ceea ce privește numărul de persoane pe care le putem primi la domiciliu.

Totodată, Codeco urmează să tranșeze și condițiile de folosire a biletului Covid Safe, un sistem care necesită certificate de vaccinare, vindecare sau testare care să permită eliminarea celorlalte măsuri sanitare la evenimentele cu peste 1.500 de persoane. Biletul, care acum este în vigoare pentru evenimentele în aer liber, urmează să fie folosit de la 1 septembrie și la interior. Dar o parte dintre partidele din coaliție vor extinderea sistemului și la evenimente de mici dimensiuni, cum ar fi nunțile, petrecerile organizate în săli de festivități sau reuniunile oficiale. Reuniunea Codeco urmează să înceapă vineri la ora 14.00.

419 views0 comments