• Dana Cotoară

Anca Scîntee (antreprenoare) și povestea unui faliment de pandemie

În urmă cu un an, tânăra antreprenoare Anca Scîntee pornea la drum plină de speranță într-o aventură care ar fi trebuit să-i hrănească visul de a avea propria afacere în Horeca. Deschisă după Sfântul Valentin, cafeneaua ei își făcea loc în peisajul ospitalității din Liège. Un debut promițător, în mijlocul informațiilor tot mai multe și mai alarmante legate de o posibilă pandemie cu un nou virus. Belgienii se întorceau din vacanța de carnaval aducând cu ei infecția. Italia se zbătea deja în brațele unei crize sufocante, cu sute de morți în rândul vârstnicilor și la braț cu neputința europeană care părea depășită complet de situație. În acest mediu instabil, speranța Ancăi încerca să prindă aripi. Iar primele săptămâni i-au dat toate motivele să creadă că mica ei cafenea avea să devină un succes. Și îi era tare dragă cafeneaua, pentru că era aproape de locurile unde a copilărit.


”A fost visul meu. Am vrut să lucrez pentru mine, să îmi construiesc o afacere, să devin responsabilă. Pe perioada studiilor în afară de muncă și școală nu am prea făcut altceva. Nu am avut responsabilități. Și m-am gândit că nu am nimic de pierdut. Nu aveam de unde să știu că lucrurile vor lua această turnură dramatică. Știam în mare care sunt demersurile necesare. Aveam o experiență în familie. Tatăl meu a fost și el independent, dar avea o societate. Situația lui era un pic diferită față de a mea. Sunt avantaje mai mari în această formă, doar că e nevoie de ceva mai mult capital pentru a porni la drum, ori eu nu am avut acei bani. Așa că am ales cealaltă formă de lucrător independent – persoană fizică – ceea ce din punctul de vedere al taxelor nu este atât de avantajoasă. Cam două luni de zile au durat actele și autorizațiile. Deschiderea oficială a fost după 14 februarie și am reușit să funcționăm o lună pentru că pe 16 martie s-a intrat în izolare. Nu aveam de unde să știu că lucrurile se vor degrada atât de repede și că autoritățile ne vor închide timp de trei luni.”


Dar Anca nu și-a pierdut speranța. A stat acasă ca toată lumea, făcând planuri pentru vară. Și din nou optimismul a motivat-o să redeschidă cafeneaua în iunie când epidemia părea sub control, autoritățile și medicii știau mult mai multe despre virus și despre cum poate fi ținut sub control. Iar vara se anunța promițătoare:


”Am deschis în iunie – din martie până în iunie a fost lockdown-ul general – și am ținut deschis din iunie până în octombrie. Am pornit foarte bine. Prima lună a mers chiar excelent. Am câștigat destui bani cât să nu plătesc din buzunar pentru utilități sau marfă. Intervalul 10 iunie – 13-14 iulie a mers chiar destul de bine. După aceea cam până pe 20 august – perioada vacanței – nu a mai mers atât de bine. Am încercat să extind programul, să deschid dimineața devreme la 6 -7 pentru cafeaua de la prima oră, dar nu e cartierul potrivit pentru o astfel de ofertă. Mă gândeam că cei care merg la serviciu la acea oră pot să oprească să ia o cafea pe drum. Dar nu am avut succes cu această inițiativă. În mod normal programul începea de la ora 10.00, iar pe acest tronson orar veneau clienții obișnuiți ce-și cereau berea sau cafeaua sau ce consumau zilnic. Am apucat să facem și câteva petreceri românești la cafenea. Am rămas cu aceste amintiri frumoase.”



Anca a supraviețuit cu banii de la guvern. La limită. Din calculele pe care le-am făcut împreună, îi rămânea o sumă infimă cu care, teoretic, ar fi trebuit să trăiască, dacă nu ar fi fost și venitul soțului sau ajutorul tatălui care au salvat-o și când banii pe care îi câștiga nu mai erau suficienți pentru a plăti dările spre stat și proprietar.


”Banii de la guvern chiar ne-au fost de folos, mai ales după ce au dublat dreptul de pasarelă. Pentru că în decembrie nici soțul nu a lucrat o jumătate de lună. Din păcate la firma unde este angajat s-a depistat un focar de Covid-19 și până la jumătatea lui decembrie a stat acasă. Chiar ne-au ajutat banii guvernamentali. Ne-a mai venit și o primă de aproximativ 3.000 de euro, suficienți cât să trecem prin această perioadă grea. Am fost mulțumită că am apucat să plătesc taxele, mai ales ținând cont de faptul că am avut închis în prima parte a anului trecut, chiar la început și rămăsesem cu restanțe la electricitate și la chiria pentru spațiul în care era cafeneaua. La un calcul rapid, în mare intrau aproape 2.500 de euro – dreptul de pasarelă dublu. Asta ca venituri. La cheltuieli, plăteam aproximativ 300 de euro pentru facturile de curent și gaz, 150 de euro abonamentul pentru internet/TV – meciurile atrăgeau clienți așa că am decis că am nevoie de acest abonament – chiria 1.015 euro. Cam 2.000 de euro erau cheltuielile pe lună. Deci din diferența asta de 400 de euro se presupune că ar fi trebuit să trăiesc. Pentru că profit nu am avut când să fac.”


După două luni fără activitate, luni în care în mod normal afacerea ar fi înflorit pentru că iarna ne lasă mai puține opțiuni de a petrece timpul liber, Anca a luat decizia dureroasă de a abandona și a declara faliment. Nu atât faptul că totul era închis în Belgia a descurajat-o, în solidaritate găsim deseori dramul de optimism care să ne facă să mai perseverăm, ci lipsa de perspectivă. Horeca nu este o prioritate pentru guvern. În pofida multor apeluri din partea asociațiilor profesionale și chiar și din rândul politicienilor, guvernul nu s-a grăbit să dea nici măcar o dată aproximativă la care cei din Horeca să spere la o redeschidere. Iar situația Ancăi era cu atât mai dificilă cu cât cafeneaua ei era și ultima pe lista priorităților din sector. S-a speculat de multe ori că o redeschidere ar avea loc mai întâi pentru restaurante, iar barurile și cafenelele mai au de așteptat. Iar Anca nu a avut nici excepția livrărilor de care să se agațe pentru o gură de aer.


”Nu mai aveam nicio speranță de reluare a activității. Sau cel puțin nu mai exista niciun indiciu că lucrurile vor reveni la normal așa cum erau înainte de pandemie. Pentru că am văzut o diferență enormă între luna în care am avut afacerea deschisă înainte de epidemie și ceea ce s-a întâmplat după ce am reluat activitatea în iunie. Oamenilor le este frică. Zona în care se află cafeneaua este vizitată foarte des de poliție. Veneau patrule și de trei, patru ori pe zi. Iar clienții stăteau cu teamă. Să fie mereu atenți să pună masca când merg la toaletă, când se ridică de la masă etc. Și vă mărturisesc că, în marea lor majoritate, clienții mei s-au adaptat greu regulilor impuse de guvern. Erau cam împotriva tuturor acestor restricții.

Noi aveam și o terasă afară. Și majoritatea voia acolo, astfel încât ne-am adaptat și am scos mesele din cafenea pe terasă, deși spațiul era destul de mic. Dar le-am pus chiar și pe trotuar. Preferau afară. Chiar îmi spuneau *decât să stăm înăuntru cu frică, mai bine afară pe terasă. Nu vrem să vă facem dvs. probleme*. 80% dintre cei care veneau la cafenea veneau să mă susțină pe mine. Erau apropiați care și-au arătat astfel sprijinul pentru inițiativa mea. Așa cum se întâmplă de obicei la începutul fiecărei afaceri. Și îmi spuneau mereu *noi venim să te susținem pe tine*.

Așa că la început de decembrie ne-am mutat. Jos era cafeneaua, iar la etaj era apartamentul nostru. După faliment, proprietarul a scos imediat spațiul respectiv la închiriat. Așa că am luat-o de la zero. Cu garanția pentru chirie, cu chiria propriu zisă, plus plata tuturor cheltuielilor pentru a putea încheia afacerea.”



Anca este însă fericită că în scurta ei aventură nu a avut surprize cu autoritățile.


”Pot să vă spun că din acest punct de vedere am fost o norocoasă. Nu am avut parte nici de controale ale poliției și nici de infecții sau anchete epidemiologice. Pentru că alții nu au avut același noroc. Am prieteni cu afaceri similare cam în aceeași zonă în care era și cafeneaua mea, iar unul dintre ei, din păcate, a luat de două ori amendă de 700 de euro doar pentru că unii din angajații săi nu aveau masca atașată de mână când ieșeau afară să fumeze în fața localului. Nu se vedea că au masca la ei. El m-a avertizat să am mare grijă că sunt controale și de obicei agenții umblă în civil. Dar, din fericire, nu am avut niciun control. Sincer, exact asta mi-ar fi lipsit.”


Lovitura grea primită a descurajat-o. Nu mai are încredere că pe viitor s-ar mai putea aventura în necunoscut. Vrea un serviciu și, eventual, o reconversie profesională. Când am vorbit cu ea tocmai se întorcea de la FOREM. Acum așteaptă soluțiile pe care i le oferă statul. Dar are și un plan pentru un viitor care depinde foarte mult de cum va evolua pandemia. Pentru că Anca este foarte tânără. 23 de ani și toată viața înainte.

Anca Scîntee este de 10 ani în Belgia. La fel ca mulți dintre românii plecați de acasă pentru a-și găsi fericirea printre străini. Primul a fost tatăl cel care și-a luat inima-n dinți, apoi după doi ani a reușit să-și aducă și familia numeroasă – o soție și cei opt copii – care trăia la Bârlad, în județul Vaslui. Iar Anca a putut să-și continue studiile în Belgia. După liceu, a vândut gofre timp de un an, apoi a decis că a venit vremea să se desprindă și să încerce să-și croiască drumul propriu. Așa s-a născut scurta poveste de la ”Le *Belle Vue* Café” din Liège.


”M-am resemnat cu propria afacere. Chiar nu mai vreau să încerc. Nu pentru că mă simt traumatizată de experiența amară pe care am avut-o, ci, mai degrabă, pentru că am fost absolut singură în această aventură și a trebuit să mă ocup de absolut tot. De la întreținerea localului, la plata taxelor, la procurarea tuturor celor necesare. Tot. Nu. Iar ca lucrătoare independentă nu mă mai tentează deloc. Sunt într-adevăr avantaje, dar și dezavantajele sunt pe măsură. Cel puțin așa cum am fost până acum – persoană fizică – chiar nu mă mai tentează. Mai mult ca sigur vor crește și cotizațiile sociale și nu mai văd niciun domeniu care să fie rentabil pentru perioada următoare. Deocamdată vreau să-mi găsesc un serviciu până în momentul în care voi putea merge acasă.

Nu mă plâng, dar vă spun sincer statul în casă din octombrie și până acum m-a afectat. Nu mai am pofta de viață pe care o aveam înainte. Nici motivația de a face ceva. Și am nevoie de un serviciu pentru a depăși acest moment.

Aștept să văd cum evoluează lucrurile și intenționez să mă întorc în România pentru un curs în domeniul esteticii. Poate unghii, poate gene. Pentru că am observat că aici în Belgia există o cerere mare în domeniu, piața este generoasă și lucrurile merg bine. Dar, sigur, e nevoie de diplomă și calificare.”


Nu a vrut să terminăm interviul pe un ton pesimist. Își asumă fiecare moment din experiența pe care a trăit-o. Și chiar dacă vede pandemia din perspectiva negativă mult amplificată de falimentul amar prin care a trecut, are un mesaj pentru toți cei care se zbat acum în agonie, așteptând redeschiderea sectorului Horeca:


”Sunt mulți în situația mea. Trăiesc un sentiment foarte straniu ori de câte ori ies afară din casă după toate aceste luni de izolare în care nu am prea avut voie să ne vedem cu nimeni.

Sunt conștientă de faptul că m-a afectat acest faliment. Dar am văzut că mai sunt români care au afaceri în Horeca. Eu nu am mai putut. Dar aș vrea să le transmit să se țină tari că sfârșitul acestei debandade e aproape. Vreau să-i încurajez. Le transmit toate gândurile mele bune. Îmi doresc să îi lase pe cei din Horeca să reia activitatea cât mai repede. Sigur, trecem peste toate, trebuie să ne păstrăm optimismul chiar dacă de multe ori ne simțim la capătul puterilor. Trebuie să găsim o fărâmă de speranță care să ne ducă mai departe.”






907 views0 comments