• Dana Cotoară

Amenzile de trafic se măresc pentru că vor include și costurile administrative


Amenzile de circulație se majorează, deoarece contravenienții trebuie să plătească și costurile administrative împreună cu amenda.

Până acum, aceste costuri de 8,84 de euro pentru plata imediată sau pentru o soluție amiabilă și de 25,32 euro pentru cei condamnați de o instanță erau decontate din banii contribuabililor, dar acest lucru nu mai este posibil, scrie De Standard.

“Pe fiecare scrisoare cu o amendă, se va explica în mod transparent că suma care trebuie plătită constă în cuantumul amenzii plus suprataxa administrativă pentru dosar”, a explicat Sharon Beavis de la Ministerul Finanțelor.

De acum înainte, contravenientul va acoperi toate costurile administrative de procesare a amenzilor, inclusiv, dacă este cazul, trimiterea procesului verbal, acțiune care se așteaptă să aducă un surplus de 15 milioane de euro pentru trezorerie în 2021.

Ajustarea privind suprataxa administrativă se face în baza “legii programului” din 21 iunie 2021, referitoare la legea privind controlul traficului rutier din 16 martie 1968, înlocuită de Legea din 29 februarie 1984 și modificată ultima dată de Legea din 6 martie 2018.

Costurile administrative nu diferă în funcție de gradul de încălcare a legii sau de costul inițial al amenzii, cu excepția cazului în care există un ordin de plată sau o condamnare din partea instanței pentru o infracțiune gravă de exces de viteză sau de conducere sub influența alcoolului sau drogurilor, caz în care costurile administrative obișnuite de 25,32 de euro se vor adăuga la amendă.

Dacă amenda este contestată și acest lucru este confirmat de un magistrat, taxa suplimentară administrativă va fi anulată.

657 views0 comments