• Dana Cotoară

Alexandru Caliniuc condamnat la 25 de ani de închisoare pentru uciderea belgiencei Sofie Muylle

Românul Alexandru Caliniuc a fost condamnat la 25 de ani de închisoare de o instanță superioară belgiană pentru uciderea și violarea belgiencei Sofie Muylle (27 de ani) în ianuarie 2017.


Sursa foto: Het Laatste Nieuws


Este o crimă despre care s-a scris mult acum patru ani. Cosmeticiana din Roeselare a fost găsită fără viață pe plaja din Knokke. Instanța a luat în considerare vârsta inculpatului și faptul că are cazierul curat pentru a stabili sentința. Avocații românului din Suceava au încercat fără succes să obțină achitarea clientului pentru acuzația inițială. Potrivit acestora, românul ar fi cel mult vinovat de “neglijență” pentru că fata ar fi murit de frig. Dar juriul format din doisprezece membri nu a ținut cont de probele apărării. Het Laatste Nieuws relatează că românul și-a ascuns în mod constant fața într-o batistă pe parcursul ședinței de judecată și a izbucnit în lacrimi la anunțarea sentinței.

După pledoariile avocaților, acuzatul s-a adresat instanței:

„În primul rând vreau să-mi cer scuze față de familie și față de toți cei care sunt de față aici”, a spus el plângând, potrivit HLN. "Vă rog să mă iertați. Nu am fost ca bunul samaritean. Nu în ultimul rând, vreau să le mulțumesc avocaților mei pentru că m-au sprijinit mereu."

Pe 22 ianuarie 2017. Sofie Muylle, o tânără de 27 de ani, era găsită moartă, abandonată sub o terasă, pe plaja de la Knokke. Legiștii au descoperit că victima fusese ucisă cu violență în timpul nopții. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere de pe plajă aratau că un bărbat îmbrăcat cu o haină albastră a petrecut ore întregi lângă corpul neînsuflețit al fetei. Luni de zile, principalul suspect din imagini a fost cunoscut în Belgia drept omul cu haina albastră. Până pe 26 iunie 2017, când s-a aflat că omul cu haina albastră este românul Alexandru Caliniuc, un tânăr de 27 de ani, arestat în România, în baza unui mandat european.

ADN-ul suspectului a fost descoperit pe corpul victimei, dar românul a negat crima pe tot parcursul anchetei. Dintr-un raport al instanței de instrucție, avocatul apărării a ajuns la concluzia că este foarte posibil să nu fie vorba de crimă. Fata ar fi putut să moară din cauza hipotermiei.


2,505 views0 comments