• Dana Cotoară

Actualizarea datelor europene privind incidențele infecțiilor în ultimele două săptămâni


Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor a actualizat joi tabelul cu incidențele infecțiilor pentru fiecare stat în parte pe baza cărora autoritățile de la București redactează lista galbenă. Din păcate, nici săptămâna aceasta Belgia nu va ieși din zona statelor cu risc epidemiologic ridicat pentru că are în continuare o incidență a infecțiilor mai mare decât a României, ceea ce duce la obligația carantinei și a testării dacă mergem acasă.

Astfel, incidența țării noastre este de 141,06 infecții la 100.000 de locuitori, în timp ce Belgia are o incidență în scădere față de săptămâna trecută, dar semnificativ mai mare decât a țării noastre de 391,23/100.000. În privința vecinilor, Germania, Olanda, Franța și Luxemburg ar trebui să rămână pe lista galbenă. Germania are o incidență de 327,39/100.000, Olanda de 606,99/100.000, Franța de 538,8/100.000, iar Luxemburgul de 390,35/100.000.

Pe tendințele actuale aceste state, deci și Belgia, rămân pe lista galbenă a României. Vă reamintesc că legislația românească stipulează că nu se face carantină pe teritoriul României dacă incidența infecțiilor în țara de unde provine călătorul este mai mică decât cea a țării noastre.





2,675 views0 comments