• Dana Cotoară

790 de bolnavi internați în spitale în urma unei infecții cu coronavirus



Tendințele epidemiologice săptămânale publicate de Sciensano, Institutul Belgian pentru Sănătate Publică:


Infecțiile - 3.552 de cazuri noi raportate în 24 de ore, conform cifrelor publicate vineri de Sciensano.

De la debutul epidemiei sunt confirmate, în total, 1.276.221 de infecții față de 1.272.669 de cazuri raportate joi.

Media săptămânală pentru intervalul 5 - 11 octombrie ajunge la 2.277 de infecții pe zi de la 2.114 cazuri, cifra anunțată joi. În procente, cazurile noi cresc cu 19% comparativ cu săptămâna trecută.

Media ultimelor 14 zile este de 2.097 de infecții pe zi, în creștere cu 6% comparativ cu perioada precedentă.


Incidența infecțiilor la 100.000 de locuitori pentru ultimele 14 zile este de 254,8 adică 2,5/1.000.

România ia în considerare acest parametru pentru a estima riscul epidemiologic. Belgia este pe lista galbenă.


Spitalizările - în 24 de ore au fost internate în spital 76 de persoane.

Media săptămânală urcă la 60,4 internări zilnice de la 57,3, cifra de joi.

Numărul de spitalizări crește cu 5% în perioada 8 - 14 octombrie comparativ cu săptămâna precedentă.

Totalul celor internați în spitale de la debutul crizei sanitare este de 80.482 față de 80.406, cifra de joi.


În spitale sunt 790 (+11) de bolnavi, dintre care în terapie intensivă sunt 192 (-9).


Decesele - 6 decese raportate în 24 de ore.

În total sunt 25.732 de persoane decedate de la debutul pandemiei în martie 2020.

Joi erau raportate 25.726 de decese.

Media săptămânală sare la 10,7 decese zilnice de la 9, cifra de joi.

În procente, decesele cresc cu 47% comparativ cu perioada precedentă.


Testările - Între 5 - 11 octombrie, în Belgia s-au făcut, în medie, 45.001 teste în fiecare zi. Rata de pozitivitate pentru Belgia este de 5,3%.

Sciensano publică buletinele epidemiologice de marți până sâmbătă inclusiv.


247 views0 comments