• Dana Cotoară

3.939 de infecții depistate zilnic între 11 și 17 noiembrie

Tendințele epidemiologice săptămânale publicate de Sciensano, Institutul Belgian pentru Sănătate Publică:


❗️3.416 cazuri noi raportate în 24 de ore, conform diferenței dintre cifrele publicate de Sciensano azi și ieri.


De la debutul epidemiei sunt confirmate astăzi, în total, 553.680 de îmbolnăviri față de 550.264 de cazuri raportate ieri. Media săptămânală pentru intervalul 11 - 17 noiembrie continuă să scadă la 3.939 de infecții pe zi de la 4.353 de cazuri, cifra anunțată ieri.

Prin comparație, media săptămânii precedente a fost de 6.303 infecții pe zi. Cazurile noi au scăzut cu 38% față de săptămâna trecută.


În intervalul 11 - 17 noiembrie au fost diagnosticate 27.574 de cazuri noi de infecție distribuite astfel: 12.879 (47%) în Flandra, 11.744 (43%) în Valonia (154 dintre acestea pentru comunele germanofone), 2.483 (9%) la Bruxelles și 468 (2%) de persoane cu rezidența în străinătate.


Spitalizările - în 24 de ore au fost internate în spital 313 persoane.

Media săptămânală scade la 344,3 spitalizări în fiecare zi de la 372,3, cifra de ieri.

Numărul de internări scade cu 29% față de săptămâna trecută.

Totalul celor internați în spital de la debutul crizei sanitare este de 40.243 față de 39.930, cifra de ieri.


❗️În spital în acest moment sunt 5.418 (-232) bolnavi, iar în terapie intensivă 1.249 (-76), dintre care 894 (-28) au nevoie de asistență respiratorie.

Prin comparație, în urmă cu o săptămână erau internați 6.762 de pacienți, 1.457 fiind în terapie intensivă.


În intervalul 13 - 20 noiembrie, 2.410 pacienți bolnavi de COVID-19 au fost internați în spital, în timp ce 3.266 de persoane au plecat acasă însănătoșite.


❗️Decesele - 156 de decese raportate în 24 de ore.

În total sunt 15.352 de persoane decedate de la debutul pandemiei în martie. Cifra de ieri era de 15.196.

Media săptămânală scade la 176,9 decese zilnice de la 186, cifra de ieri.

În procente, decesele scad cu 14% față de săptămâna trecută.

Între 11 și 17 noiembrie, 1.238 de oameni au murit din cauza Covid-19. Au fost 574 de decese în Flandra, 547 în Valonia și 117 la Bruxelles.


Testările - Între 11 și 17 noiembrie, în Belgia s-au făcut, în total, 197.969 de teste pentru depistarea unei infecții cu SARS-CoV-2, ceea ce înseamnă o medie de 28.281 teste în fiecare zi.



ziaruldebelgia.be 2020 © Toate drepturile rezervate.