• Dana Cotoară

22 de arestări, 26 de polițișți și 8 manifestanți răniți în evenimentele din Bois de la Cambre



22 de persoane au fost arestate și sunt zeci de polițiști răniți în urma festivalului fictiv „La Boum” care a strâns joi mii de oameni în Bois de La Cambre din Bruxelles.

Poliția locală a estimat că între 1.500 și 2.000 de persoane s-au adunat în parc joi după-amiază, majoritatea nepurtând măști și nerespectând distanța fizică. Presa spune că au fost între 3.000 și 5.000 de oameni.

Potrivit purtătoarei de cuvânt a poliției din Bruxelles, Ilse Van de Keere, cel puțin 26 de ofițeri, șapte cai și opt manifestanți au fost răniți în confruntările iscate după ce poliția a început să disperseze mulțimea.

Sunt persoane care au ajuns la spital, dar nimeni nu a fost rănit grav, scrie HLN.

Mai multe vehicule ale poliției au fost, de asemenea, avariate.

22 de persoane au fost arestate, 18 dintre acestea administrativ, adică fără acuzație penală, și 4 judiciar, adică au fost private de libertate și au dosar penal.



Premierul Alexander De Croo a reacționat pe Facebook afirmând că “ceea ce s-a întâmplat aseară (n.r. joi) în Bois de la Cambre este total inacceptabil”.

“Pandemia persistentă de coronavirus cere multe eforturi de la noi toți, inclusiv de la tineri. Dar regulile se aplică tuturor.

Nimic nu poate justifica un astfel de comportament. Cu siguranță nu într-un moment în care spitalele sunt pline și toți cei din sănătate se străduiesc zi și noapte să găsească paturi și să ofere îngrijire vitală.

Respectarea regulilor este acum un semn de respect pentru cadrele medicale și combinată cu vaccinarea va deschide calea pentru zile mai bune.

Solidaritatea de astăzi este cheia libertății de mâine”, a scris premierul pe pagina sa de Facebook.


Ministrul belgian de Interne, Annelies Verlinden, a reacționat dur și a declarat că ceea ce s-a întâmplat joi este „o palmă dată tuturor celor care fac tot posibilul să respecte măsurile sanitare”.

Atâta timp cât virusul nu este sub control, este nevoie ca toată lumea să respecte măsurile sanitare, potrivit lui Verlinden. „Faptul că ofițerii de poliție au fost răniți în timp ce își făceau datoria este inacceptabil.”

În plus, Verlinden a cerut „mai mult spirit civic și mai multă responsabilitate” pentru a preveni „adunări neprevăzute”.



Și virusologul Steven Van Gucht a reacționat spunând că „este încă mult prea devreme pentru astfel de evenimente”. La Radio 1 Van Gucht a declarat că „suntem într-un stadiu în care foarte puțini oameni sunt vaccinați și protejați, așa că trebuie să continuăm să insistăm asupra măsurilor sanitare. Acest lucru nu se poate repeta.”

În timp ce a spus că înțelege că mulți tineri s-au săturat, Van Gucht face apel la răbdare:

„Dacă dăm drumul prea devreme, putem provoca mii de decese suplimentare care nu sunt necesare, deoarece în câteva săptămâni persoanele cu risc de complicații și de deces vor fi vaccinate”, a spus Van Gucht.

„Este prea devreme să renunțăm, oricât de dificil ar fi”, a adăugat Steven Van Gucht.


Surse foto: LN24 și RTBF Info

642 views0 comments