• Dana Cotoară

Doar 50% din cei care revin din zonele roșii folosesc codurile sms pentru a se testa


Doar jumătate din cei care se întorc în Belgia din zonele roșii folosesc codurile primite prin sms pentru a se testa.

Deși testarea este obligatorie, procentul celor care respectă această măsură este mic, relevă datele prezentate de ministrul care gestionează achiziția de echipamente și materiale necesare în pandemie, Philippe de Backer, în cadrul unei reuniuni a comisiei parlamentare pentru sănătate. Ministrul a explicat că există diferențe regionale importante. În Flandra testarea merge mult mai bine decât în Bruxelles sau în Valonia. De Backer a anunțat că cei care nu se testează când revin din zona roșie vor intra în atenția agenților care localizează posibile focare de infecție. Este vorba de cei care au primit un cod prin sms și care în 24-48 de ore de la revenirea în Belgia nu se prezintă la centrele de testare. Vestea bună este că până acum doar 2% dintre cei testați venind din zone roșii sunt pozitivi pentru noul coronavirus. Cei care nu respectă această măsură riscă amenzi care pot ajunge până la 4 mii de euro. Totodată legea prevede și posibilitatea închisorii de la 8 zile la 6 luni.

#testCovid19 #COVID19 #Belgia #epidemie #SARSCoV2

ziaruldebelgia.be 2020 © Toate drepturile rezervate.