• Dana Cotoară

Un singur deces în 24 de ore în Belgia

Tendințele epidemiologice săptămânale publicate de Sciensano, Institutul belgian pentru sănătate publică:

Noi cazuri de îmbolnăvire - în 24 de ore sunt confirmate 112 noi cazuri de infecție cu SARS-CoV-2 (tendință de ușoară creștere), conform diferențelor dintre cifrele de azi și de ieri. Media săptămânală urcă la 84,3 de la 84, cifra raportată ieri. De la debutul epidemiei sunt confirmate, în total, 62.469 de cazuri de infecție în Belgia.



Decesele - s-a înregistrat un deces în ultimele 24 de ore conform diferențelor dintre cifrele de azi și cele de ieri. Media săptămânală este de 2,4, o scădere de 0,7 față de media de ieri. Belgia are în total 9.782 de decese cauzate de Covid-19.

Spitalizările - de ieri până azi au fost internate în spital 6 persoane. Media săptămânală este de 10,1. Totalul celor internați în spital de la debutul crizei sanitare este de 17.874.

În acest moment în Belgia sunt în spital 143 de bolnavi de Covid-19, cu 17 mai puțin ca ieri, iar la terapie intensivă sunt 32 de pacienți, cu 4 mai puțini ca ieri. Față de săptămâna precedentă cifrele sunt în scădere cu 25 de pacienți în general, în timp ce la terapie intensivă cifra este aceeași ca săptămâna trecută.

#Belgia #epidemie #SARSCoV2 #COVID19

ziaruldebelgia.be 2020 © Toate drepturile rezervate.