• Dana Cotoară

71 de ani este vârsta medie a bolnavilor de Covid-19 internați în spitalele belgiene


Statisticile belgiene publicate de Sciensano, institutul de sănătate publică, arată că 53% dintre cei internați sunt bărbați, iar 47% femei. Cifrele se bazează pe datele clinice a 14.375 de pacienți internați în spitalele belgiene între 29 februarie 2020 și 31 mai 2020. Cei mai mulți bolnavi au vârste cuprinse între 80 și 89 de ani - 24,1%, urmati de cei din categoria de vârstă 70-79 - 20,7% și cei între 60-69% - 17,1%. Medicii mai notează că cei care se află acum în spital sunt mai în vârstă decât cei internați la debutul pandemiei. Din săptămâna 12-18 aprilie, bolnavii peste 80 de ani reprezintă 40% din spitalizări. Femeile care au ajuns la spital din cauza infecției cu SARS-CoV-2 sunt mai în vârstă decât bărbații, jumătate dintre acestea având peste 74 de ani în timp ce unul din doi bărbați internați are peste 68 de ani. Sursele de infecție sunt variate. Pentru 31% dintre pacienți nu se știe exact unde s-au infectat, în 24% din cazuri contaminarea a avut loc în căminele de bătrâni, iar 18% s-au îmbolnăvit după ce au intrat în contact direct cu o persoană bolnavă de Covid-19. Cele mai întâlnite simptome la internare: febra - 60%, tusea - 51%, probleme respiratorii - 49% și stare generală degradată - 39%. Au fost și pacienți cu probleme digestive, potrivit Sciensano.


Dintre bolnavii externați, 13% au fost în terapie intensivă. Jumătate din aceștia au peste 65 de ani, vârsta medie fiind semnificativ mai mică decât media celor internați, scrie RTBF. Datele Sciensano mai relevă faptul că riscul de mortalitate crește odată cu vârsta - 90% dintre pacienții spitalizați care au murit având vârsta de peste 64 de ani. Riscul este, de asemenea, mai crescut în rândul bărbaților decât al femeilor, dar și în rândul persoanelor care au și alte boli.

#Belgia #epidemie #pandemie #SARSCoV2 #coronavirus #COVID19

ziaruldebelgia.be 2020 © Toate drepturile rezervate.