• Dana Cotoară

Belgia: Cifrele epidemiologice rămân în tendința de stabilizare din ultimele două săptămâni


37 de persoane bolnave de Covid-19 au murit în ultimele 24 de ore în Belgia. Din decesele zilnice, 21 de oameni au murit la spital, iar 16 în căminele de bătrâni și centrele de îngrijire. 94% dintre cei care au murit în casele de bătrâni sunt confirmați prin test ca fiind bolnavi de Covid-19, restul fiind suspecți. Belgia are în acest moment 9.186 de decese, 48% înregistrate la spital, 51% în casele de bătrâni.


Din totalul de astăzi, sunt 21 de decese în Flandra, 12 în Valonia, 4 la Bruxelles.

71 de persoane au fost internate în spital în ultimele 24 de ore. Ceea ce înseamnă că în acest moment sunt 1.448 de bolnavi de Covid-19 în spitalele belgiene. În terapie intensivă sunt 277 (-36) de pacienți, iar 154 (-15) necesită asistență respiratorie, potrivit comunicatului de presă al autorităților sanitare..

Sunt 252 de noi cazuri de infecție cu noul coronavirus înregistrate în 24 de ore. Flandra - 175 , Valonia - 56 , Bruxelles - 21. 186 de cazuri au fost diagnosticate în spitale, iar 66 în casele de bătrâni. În total, Belgia înregistrează 56.235 de cazuri de infecție cu noul coronavirus la nivel național de la debutul pandemiei.

Belgia a făcut 18.918 de testări zilnice la. Totalul ajunge la 739.146 de la debutul crizei.

141 de oameni au fost extenați din spitale în ultimele 24 de ore. 14.988 de bolnavi s-au vindecat de Covid-19 de la începutul crizei epidemiologice, la mijlocul lunii martie.

#COVID19 #Belgia #epidemie

ziaruldebelgia.be 2020 © Toate drepturile rezervate.