• Dana Cotoară

Un alt animal ar fi la originea coronavirusului, nu liliacul și nici pangolinul


Oamenii de știință se întreabă încă de unde a apărut acest nou coronavirus care provoacă Covid-19, boala ce ne-a închis în case în 2020. Cercetătorul francez, Meriadeg Le Gouil, virusolog și ecologist al Universitătii din Caen, membru al Grupului care cercetează adaptarea microbiană, a declarat pentru AFP că nu se poate afirma la această oră că s-a înțeles în lumea științifică de unde provine acest virus. În acest tip de coronavirus se regăsesc urme ale mai multor viruși pe care cercetătorii i-au întâlnit în mediul sălbatic. “Dar nu cunoaștem încă părinții, cunoaștem doar verii”, a explicat omul de știință care exclude o “origine sintetică” (adică de laborator) a acestui virus. Prin analiza genetică, experții au putut face legătura dintre SARS-CoV-2 și un virus prelevat în 2013 de la un liliac din Yunnan, similar în proporție de 96% . Dacă o transmitere directă de la liliac la om este posibilă, nu este totuși cea mai credibilă ipoteză, potrivit acestui specialist în coronavirus, pentru că este nevoie de contacte repetate, numeroase pentru ca un virus să facă un salt de la o specie la alta. “Sub rezerva de a descoperi un trafic de proporții gigantice cu lilieci în ultimii 3 ani”, conchide expertul. A doua opțiune rămâne un alt animal sălbatic care a intermediat trecerea de la liliac la om, potrivit lui M. Le Gouil. “Ne lipsește o piesă din puzzle!” Care nu este pangolinul atât de des pomenit. Ci zibeta! Acest mamifer mic pe care cercetătorul l-a întâlnit deja în cadrul unei alte epidemii cu un alt tip de coronavirus - SARS-CoV care dă SARS (sindomul respirator acut sever) în 2002, un subiect al unei teze pe care Le Gouil a susținut-o la Muzeul Național de Istorie la șase ani după acel moment. Zibeta - suspectul ideal

Virusologul explică faptul că zibeta este pentru asiatici ceea ce este căprioara pentru europeni. “O delicatesă pe care o consumăm la ocazii speciale!” Un mic carnivor apropiat pisicii și câinelui care frecventează peșterile unde se ascund liliecii. “Creșterea zibetei în ferme s-a multiplicat cu 50 în ultimii 5 ani de dinaintea epidemiei cu SARS. Zibeta capturată din mediul sălbatic a ajuns în ferme, ceea ce a favorizat nașterea unei variante de coronavirus care se găsește exclusiv la animalele crescute la fermă.”

Zibetele figurează printre zecile de specii care se găsesc de vânzare în piețele din Wuhan, orașul unde a apărut prima oară infecția cu noul coronavirus, potrivit unei liste de prețuri de pe internet care circulă în China. “Cercetătorii chinezi publică 10 articole pe zi, dar nimic despre fermele din regiune. Este uimitor pentru un mediu sensibilizat la urgența declanșată de acest coronavirus”, Consideră Meriadeg Le Gouil. “ Aș da orice să pot merge acolo pentru a lua mostre din toate tipurile de ferme care existau în respectiva regiune din China acum 3-4 luni.” Proiectul Discover finanțat de Agenția franceză națională de cercetare vizează readucerea în prim plan a pistei SARS-CoV-2 prin studiul prevalenței, a diversității și evoluției coronavirușilor la diverse specii din nordul Laosului și Tailandei. “Obiectivul nu este de a găsi neaparat piesa lipsă care ar fi putut dispărea între timp. Ci de a oferi indicii și argumente pentru a înțelege mai bine ce s-a întâmplat în jurul datei apariției primului focar și chiar înainte. Este vorba de a atrage atenția asupra practicilor riscante care ar fi putut duce la izbucnirea pandemiei, cum ar fi fermele de zibete. Există o evidentă legătură între invadarea umană a zonelor sălbatice, iar costul este acesta - importul agenților patogeni de origine animală. “Este absolut evidentă legătura între sănătatea ecosistemului și sănătatea umană”, a conchis expertul pentru AFP, preluat de La Libre.


Sursă foto: Wikipedia

#COVID19

ziaruldebelgia.be 2020 © Toate drepturile rezervate.