• Dana Cotoară

Belgia închide granițele - amenzi usturătoare pentru cei care nu respectă măsurile de securitate


Poliția face controale pentru a verifica dacă se respectă măsurile de securitate! La Bruxelles s-au dat deja 104 amenzi și s-au efectuat două arestări! La Louvière, lângă Mons, două persoane au fost arestate pentru că au ignorat avertismentele polițiștilor de a nu rămâne pe stradă. Cele două persoane făceau parte dintr-un grup mai mare, dar într-o primă fază au primit doar avertisment verbal. 30 de minute mai târziu, aceeași patrulă de poliție a găsit din nou aceleași persoane, care se mutaseră într-un alt loc fără să se întoarcă la ele acasă. Polițiștii au decis arestarea a două persoane și întocmirea de dosare penale în cazul lor! Amenzile sunt de 175 de euro pentru minori și de 350 de euro pentru adulți. Polițiștii au găsit cafenele deschise și firme care nu au respectat măsurile de urgență. Polițiștii spun că oamenii nu înțeleg că NU au voie să facă picnic în parc sau să joace fotbal. Da, avem voie să mergem în parc, dar să ne plimbăm! Poliția verifică și mașinile în care sunt mai multe persoane. Un astfel de control a avut loc pe Rue de la Loi - cartierul european - pentru a verifica dacă oamenii chiar aveau motive să fie pe stradă sau au ieșit la o plimbare cu mașina! Belgia închide granițele, spune ministrul de interne, Pieter De Crem. Concret, mai sunt autorizate doar transporturile de marfă sau deplasările cu motiv întemeiat!!! Belgienii aflați în străinătate se pot întoarce acasă! Decizia a fost luată după consultări cu statele vecine: Franța, Germania, Olanda, Luxemburg și Marea Britanie.Polițiștii flamanzi verifică punctele de frontieră cu Olanda ca să-i împiedice pe olandezi să intre în Belgia pentru a alimenta la benzinării. 700 de olandezi au fost întorși acasă. Pentru recidiviști amenda este de 4 mii de euro!

#amenda #Belgia #izolare #COVID19

ziaruldebelgia.be 2020 © Toate drepturile rezervate.