• Dana Cotoară

Brexit : Mesaj clar din PE - 'fără noi nu se poate'!


Eurodeputații au transmis, miercuri, 5 aprilie 2017, un mesaj foarte clar privind negocierile acordului prin care Marea Britanie se retrage din blocul comunitar: fără Parlamentul European nu se poate! Două treimi din europarlamentari - 516 - au votat în favoarea rezoluției care trasează liniile generale pe care legislativul european le dorește în acord. Parlamentul, care are drept de veto asupra textului final, și-a exprimat de la bun început intenția de a participa la negocieri pentru a evita surprizele neplăcute la final. Textul a fost negociat și susținut de cinci grupuri politice: PPE - popularii, S&D - socialiștii, ALDE - liberalii care au și negociatorul Guy Verhofstadt, Verzii și GUE - comuniștii! Înainte de vot, conservatorii de la ECR, grup politic dominat de britanicii Theresei May, au crezut că vor putea amenda textul final astfel încât delicata chestiune a Gibraltarului să fie inclusă în rezoluție, dar amendamentul a fost respins! Planul Consiliului de negociere prezentat vineri, 31 martie, de Donald Tusk stipulează că orice acord post-Brexit care angajează Gibraltarul trebuie acceptat și de Spania. O menționare în rezoluția Parlamentului, care așa cum scriam are votul final pe acord, ar fi permis negocieri dificile pe subiecte sensibile cum ar fi posibilul statul al Scoției, în cazul independenței prin referendum. Rezoluția pune accent major pe statutul cetățenilor europeni care locuiesc în Marea Britanie și a britanicilor care trăiesc în statele membre. Eurodeputații insistă că trebuie găsite soluții pentru ca acești oameni să se simtă în siguranță acolo unde rezidează. Un caz special este Irlanda care are graniță terestră cu Marea Britanie și ai cărei cetățeni, în marea lor majoritate, au cetățenia britanică. Situație similară și în cazul Irlandei de Nord ai cărei locuitori sunt și cetățeni irlandezi. Ce mai vor europarlamentarii? Vor ca negocierile să garanteze cele patru libertăți fundamentale pe care se bazează Uniunea Europeană: libera circulație a persoanelor, bunurilor, capitalurilor și serviciilor! Mai vor ca negocierile pentru perioada tranzitorie de după Brexit să înceapă după finalizarea acordului de retragere din Uniune și conchid că tranziția nu poate fi mai lungă de trei ani. Vor de asemenea ca negocierile privind viitoarele relații ale UE cu Marea Britanie să înceapă după semnarea acordului în care sunt stabilite condițiile retragerii din UE. Deputații europeni avertizează că orice încercare a Londrei de a încheia acorduri comerciale bilaterale cu unul din statele membre va fi sancționată. Textul specifică foarte clar că negocierile se fac în formatul UE 27 și Marea Britanie. Rezoluția mai menționează și că Marea Britanie rămâne membră cu drepturi depline a Uniunii până în momentul semnării acordului de retragere și trebuie să-și îndeplinească atribuțiile inclusiv în ceea ce privește contribuția la bugetul comunitar și la proiectele pe bani europeni, chiar dacă unele vor fi terminate după părăsirea blocului comunitar. Aceasta nu este singura rezoluție pe Brexit a PE. Eurodeputații vor ca pe întreg parcursul negocierilor să semnaleze diverse chestiuni pe care le consideră importante prin opinii și rezoluții votate de plenul legislativului.

#brexit #parlamentuleuropean #guyverhofstadt #europarlamentari

15 views

ziaruldebelgia.be 2020 © Toate drepturile rezervate.