• Dana Cotoară

Franța: Fillon reduce distanța față de Macron și Le Pen în cel mai recent sondaj

Candidatul dreptei la alegerile prezidențiale din Franța, François Fillon, reușește să reducă cu două procente diferența față de favoriții cursei electorale, Emmanuel Macron și Marine Le Pen, ambii în scădere cu câte un procent, potrivit celui mai recent sondaj de opinie realizat cu trei săptămâni înaintea primului tur de scrutin programat pe 23 aprilie. Macron se află în frunte – 25%, urmat la doar un procent distanță de Le Pen – 24%. Încă departe de cei doi, Fillon vine pe locul trei și, în pofida inculpării alături de soția sa în ancheta privind atribuirea de salarii fictive de milioane de euro din banii publici, recuperează două procente ajungând la 19%, potrivit Liberation.

La stânga franceză, Jean-Luc Mélenchon câștigă un punct procentual și ajunge la 15% din intențiile de vot, distanțându-se de celălalt candidat din aceeași zonă politică, Benoît Hamon, care se stabilizează 11,5%.

Potrivit aceluiași sondaj, în turul doi de scrutin de pe 7 mai 2017, Emmanuel Macron ar reuși să o devanseze categoric pe reprezentanta extremei dreapta, Marine Le Pen, cu 60% din sufragii față de 40%.

Dar, din totalul celor intervievați, procentajul celor nehorărâți rămâne extrem de ridicat - 38%, deși în scădere cu două procente față de săptămâna trecută.

Sondajul BVA – Salesforce a fost realizat online în 29-30 martie 2017, pe un eșantion de 1.418 persoane înscrise pe listele electorale. Marja de eroare este între 1,4 și 3,1%.

Un alt sondaj realizat de Odoxa îl arată pe Macron în frunte cu 61% și pe Le Pen cu 39% în turul doi de scrutin, potrivit Europe Elects.

#Franta #alegeri #Fillon #LePen #Macron

4 views

ziaruldebelgia.be 2020 © Toate drepturile rezervate.