• Dana Cotoara

Guy Verhofstadt - persona non grata în Rusia!


Liderul ALDE din Parlamentul European, Guy Verhofstadt, a fost declarat persona non grata de autoritățile ruse și plasat pe o listă neagră alături de alte 80 de persoane care nu pot intra pe teritoriul rusesc. Potrivit unor surse diplomatice belgiene, liderului liberal este văzut ca dușman al Moscovei după ce a cerut o investigație internațională în cazul asasinării lui Boris Nemtsov și pentru că susține activ opoziția rusă reprezentată de partidul PARNAS. Aceleași surse susțin că ministrul belgian de externe, Didier Reynders, a trimis deja o scrisoare de protest la Moscova adresată omologului său Serghei Lavrov. Toate acestea vin în contextul în care în urmă cu două zile un apropiat al lui Boris Nemtsov a fost spitalizat prezentând suspiciuni de otrăvire. În același timp, zilele trecute liderii ALDE au avut o reacție extrem de dură la adresa președintei Frontului Național din Franța, Marine Le Pen, acuzată că a vizitat Moscova în mare secret pentru a primi finanțări de la băncile rusești.


ziaruldebelgia.be 2020 © Toate drepturile rezervate.