• Dana Cotoara

Vești bune pentru turiștii care își rezervă singuri vacanțele online - vor putea fi despăgubiți în c


Cei care aleg să-și rezerve vacanțele online în loc să apeleze la tradiționalele agenții de turism vor fi protejați de legislația europeană. Miniștrii concurenței reuniți la Bruxelles au dat astăzi undă verde modificării directivei europene, care îi protejează pe turiștii aflați în vacanțe rezervate online în afara agențiilor de specialitate și care întâmpină dificultăți pe parcursul serjurului sau care, din motive obiective, sunt nevoiți să anuleze sejurul. În acest moment, un turist care își face rezervări separate pentru cazare și transport nu este despăgubit decât în mică măsură de către companiile de la care își rezervă serviciile, iar în cazuri de anulare este nevoit să plătească integral sau parțial. Spre deosebire de cei care aleg să meargă în vacanțe cumpărând pachete (cazare+transport) de la agențiile de turism și care, în cazul în care li se anulează zborul, li se pierd bagajele sau au probleme cu cazarea, primesc despăgubiri și au posibilitatea să-și anuleze vacanța chiar și cu puțin timp înaintea datei acesteia. Noua legislație vă permite, dacă alegeți să rezervați zborul spre destinația dorită cu o companie aeriană, iar rezervarea la hotel să o faceți separat prin intermediul siteurilor de specialitate, să cereți despăgubiri dacă pe parcursul vacanței întâmpinați dificultăți la transport sau cazare. Se consideră că ați alcătuit un pachet turistic și în cazul în care sunteți nemulțumiți de serviciile oferite puteți solicita returnarea în totalitate sau parțială a cheltuielor. Reprezentanții europeni vor să pună punct astfel avantejelor pe care le au agențiile de turism care vând pachete cu toate serviciile, în detrimentul celor care aleg să-și alcătuiască singuri pachetele de vacanță rezervând online de la mai multe companii, de cele mai multe ori din singurul motiv că, astfel cumpărate, serviciile sunt mai ieftine. Dacă un turist al unei agenții de turism este protejat în cazul anulării zborului sau în cazul în care condițiile cazării descrise în pliantele agenției nu corespund cu cele de la fața locului, până la sfârșitul anului și cei care aleg să rezerve aceste servicii separat vor beneficia de aceleași drepturi. În categoria care intră sub protecția directivei europene apar și serviciile pe care le-ați contractat pe același site. Pentru a da un exemplu concret, dacă alegeți să rezervați un zbor spre o destinație, iar compania aeriană vă oferă pe același site (este cazul marilor companii aeriene, dar și cel al companiilor low cost) posibilitatea rezervării hotelului și a închirierii mașinii, veți fi protejați de noua directivă. Același lucru se întâmplă și dacă vă rezervați biletul de avion de la o companie aeriană, hotelul direct de pe site-ul propriu, iar mașina o închiriați de la o companie locală. Singura condiție este ca totul să se întâmple online și să aveți dovezile de plată sau rezervare cu nume și adresă. De cele mai multe ori, în cazurile enunțate, turiștii nu sunt despăgubiți în caz de serviciu neconform, iar dacă decid să anuleze vacanța din motive obiective (situație politică, dezastru natural sau motive medicale) sunt nevoiți să plătească în parte sau în integralitate serviciile contractate. Oficialii europeni estimează că 120 de milioane de turiști vor fi protejați anual de noile modificări. Urmează votul Parlamentului European în sesiunea din iunie, o aprobare formală din partea Consiliului și publicarea în Jurnalul European. Directiva urmează să intre în vigoare până la finalul lui 2015, iar Statele Membre au la dispoziție doi ani pentru a implementa noile reguli.

#ComisiaEuropeana #vacanta #servicii #turisti #online #despagubiri

ziaruldebelgia.be 2020 © Toate drepturile rezervate.