• Dana Cotoara

Dosarul Micula vs România, studiu de caz pentru Comisia Europeană în negocierile privind TTIP. Execu

Deși nu a fost niciodată menționat în vreun document oficial, ori recunoscut de vreun demnitar european în discurs public, litigiul dintre frații Ioan și Viorel Micula este, în aceste zile, studiu de caz pentru Comisia Europeană, care într-o serie de propuneri privind Tratatul Comercial Transatlantic (TTIP) încearcă să convingă statele membre să accepte reglementarea statutului curților de arbitraj comercial. Mai precis, în planul de acțiune lansat săptămâna aceasta de Comisarul european pentru comerț, Cecilia Malmström, executivul european subliniază că litigiile privind ajutorul de stat ridică probleme specifice. Documentul face referire directă la dosarul Micula, fără a preciza numele dosarului, precizând că “într-un caz aflat sub incidența legislației europene privind comerțul bilateral internațional, tribunalul a conchis că decizia unui stat membru pe a întrerupe acordarea unor facilități care reprezintă ajutor de stat ilegal este o încălcare a clauzei privind tratamentul corect și echitabil (fair and equitable treatment FET clause).” Comisia vede această decizie ca pe o aplicare incorectă a respectivei clauze de vreme ce legislația europeană este extrem de precisă în ceea ce privește așteptările investitorilor privind ajutorul de stat. Comisia mai spune în documentul său că nivelul compensației decise de tribunal înseamnă de fapt revenirea la plata ajutorului de stat considerat ilegal de executivul comunitar.

“Pentru a preveni apariția unor situații similare, trebuie clar specificat că protecția standard a investițiilor nu trebuie interpretată în sensul să prevină încetarea acordării ajutorului de stat sau cererea de rambursare a acestuia deja plătit atunci când ajutorul de stat a fost declarat ilegal de către autoritățile competente.”

Ori aceasta este descrierea exactă a contradicției născute în urma deciziei Comisiei Europene de a cere României să înceteze imediat plata compensațiilor acordate de Curtea de Arbitraj de la Washington în cazul Micula în octombrie 2014. Litigiul dintre frații Micula (European Foods) și statul român, în urma căruia cei doi investitori cu dublă cetățenie româno-suedeză au primit compensații uriașe din partea Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor referitoare la Investiții -„ICSID” este complex și poate fi interpretat din mai multe unghiuri legislative având în vedere schimbările pe care România le-a acceptat în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Pentru a-și consolida investiția din începută imediat după Revoluție, în 1993, în județul Bihor, frații Ioan și Viorel Micula au beneficiat de facilitățile acordate de statul român în baza acordului bilateral semnat la 1 aprilie 2003 cu Suedia, facilități deja stipulate de legislația românească printr-o ordonanță de urgență intrată în vigoare în 1998 privind regimul zonelor devaforizate. În februarie 2005, în urma încheierii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, România suspendă acordarea acestor facilități pentru că, în baza tratatului comunitar, ele sunt considerate ajutoare de stat ilegale. În același an, în luna august, frații Micula intentează un litigiu comercial statului român la Curtea de Arbitraj de pe lângă Banca Mondială de la Washington. În urma unui proces care a durat 8 ani, Curtea a decis că România trebuie să le plătească fraților Micula uriașa sumă de 250 de milioane de dolari drept compensații pentru prejudiciul adus prin anularea facilităților acordate investitorului român. Pe tot parcursul procesului România, secondată de Comisia Europeană, a argumentat că trebuie să se ia în considerare atunci când se judecă litigiul și legislația națională în privința ajutorului de stat, legislație armonizată cu normele Uniunii Europene. Frații Micula au susținut pe tot parcursul procesului că tratatul dintre România și Suedia a fost semnat ca o consecință directă a negocierilor României la Uniunea Europeană prin semnarea Acordului de Asociere, fapt luat în considerare de instanța de arbitraj în sentința dată. Dosarul se complică în momentul în care Comisia Europeană îi cere României să suspende plata unor despăgubiri acordate de tribunalul arbitral în valoare de 82 de milioane de euro pe motiv că acestea ar constitui, practic, un nou ajutor de stat acordat companiilor conduse de frații Micula, ajutor de stat pentru care țara noastră trebuie să introducă o procedură de aprobare la executivul european. Comisia consideră că țara noastră a achitat deja o parte din sumă prin ștergerea datoriilor pentru una din societățile din cadrul holdingului deținut de Frații Micula. Aceștia din urmă amenință, acum, că dacă nu-și vor primi banii vor da statul român în judecată atât pe procedură națională cât și la instanțele competente europene și vor cere despăgubiri de peste 2 miliarde de euro.

Așadar, de ce este importat pentru Uniunea Europeană, din perspectiva acestui caz, să existe o legislație clară în privința instanțelor de arbitraj? Pentru a evita pe viitor situații în care un ivestitor străin să beneficieze, în urma unor sentinte la nivel național și internațional, de duble compensații. Din momentul în care nu mai există loc de interpretări în privința căilor de atac oferite investitorilor, aceștia nu vor mai putea, de exemplu, să demareze în paralel două litigii – la nivel național și internațional. Statele membre sunt reticente, în marea lor majoritate, la propunerea Comisiei Europene privind rolul curților de arbitraj în noul Tratat Comercial Transatlantic. Comisarul european pentru Comerț, Cecilia Malmström, a încercat, astăzi, să-i convingă pe ministrii comerțului reuniți la Bruxelles să accepte propunerile comisiei în privința introducerii curților de arbitraj în litigiile de tipul investitor – stat (ISDS) în viitorul Parteneriat Transatlantic pentru Comerț și Investiții cu Statele Unite (TTIP), o propunere care este menită să clarifice legislația în vigoare în cazul litigiilor comerciale internaționale. Surse din interiorul dezbaterii spun însă că reprezentanții statelor membre nu au fost foarte entuziasmați de planul de intenție propus de comisarul de resort. Aseară, Cecilia Malmström nu a reușit să-i convingă nici pe europarlamentarii din comisia de specialitate că acest punct este esențial în cadrul parteneriatului, la nivelul Parlamentului European persistând opinia că tribunalele ISDS trebuie mai degrabă să fie independente sau să facă obiectul unui alt tratat internațional.

Ce propune Cecilia Malmström?

Comisarul consideră că Uniunea Europeană trebuie să se asigure că forma finală a tratatului va interzice categoric procesele paralele astfel încât investitorii să nu obțină dublă compensație în urma litigiilor în fața tribunalelor ISDS. În viziunea sa există două căi pentru a ajunge la acest rezultat. Prima ar fi ca tratatul să stipuleze din capul locului că investitorul trebuie să aleagă între cele două posibilități – instanța națională sau curtea de arbitraj. Acest fapt va duce la litigii mai scurte cu costuri scăzute și la evitarea unor procese lungi – epuizarea tuturor căilor legale de atac și apoi inițierea cauzei la instanța ISDS. În doua variantă, conform tratatului, investitorul pierde dreptul de a iniția o procedură la o instanță națională în momentul în care deschide proces la curtea de arbitraj. Comisarul mai susține că, pentru a clarifica compatibilitatea ISDS cu principiul autonomiei jusrisprudenței europene, propunerea Uniunii Europene ar trebui să fie foarte precisă atunci când definește relevanța legislației naționale pentru fiecare parte implicată în litigiu, astfel încât aplicarea acesteia să nu intre în aria de competențe a curții ISDS. Legea națională trebuie să fie doar un factor de referință care să nu influențeze procesul așa cum nici deciziile ISDS nu trebuie să fie obligatorii pentru instanțele naționale. Propunerea Uniunii Europene trebuie de asemenea să specifice că atunci când se interpretează legea națională în favoarea uneia dintre părți, tribunalul ISDS trebuie să-și bazeze decizia pe legile relevante pentru acest caz.

Cele mai mari probleme le creează faptul că în actuala formă mecanismul de soluționare a litigiilor investior – stat le dă celor dintâi o opțiune specială și paralelă de atac trecând peste jurisdicția instanțelor naționale. Se cere insistent ca această cale să fie suspendată și să li se permită exclusiv instanțelor naționale să soluționeze aceste cazuri, iar investitorii străini să nu poată să mai atace aceste decizii la curțile de arbitraj. Pe de altă parte, instanțele naționale pot soluționa unilateral aceste dispute în baza legilor statului pe care îl reprezintă, în timp ce tribunalele ISDS – ca orice altă curte internațională – pot lua decizii referitoare la compatibilitatea acțiunilor statului cu legislația internațională în domeniul investițiilor. Este o precizare importantă întrucât marile tratate comerciale nu sunt transpuse în legislația națională – în cazul acordurilor cu SUA, Canada sau UE. Astfel că tribunalele ISDS sunt puse pe același nivel cu alte instanțe internaționale în sensul în care procesele pe care le soluționează nu sunt de fapt recursuri pe niște cauze deja soluționate de instanțele naționale, ci mai degrabă cauze noi bazate pe acordurile internaționale. Iar comisarul european crede că orice mecanism care permite recursul în aceste litigii trebuie să evite riscul unor duble compensații (investitorul poate primi compensații atât sub legea națională cât și sub legea internațională). Ce s-a realizat în negocierile cu Canada și Singapore este posibilitatea clară pentru investitor de a depune o cauză la un tribunal ISDS, caz în care el trebuie să retragă toate cauzele pe care le are deschise la nivel național! Astfel se suspendă posibilitatea dublei compensații. Totuși, legislația îi obligă pe investitori să deschidă litigiu mai întâi la nivel național și abia după ce au epuizat toate căile naționale să fie în măsură să apeleze la curțile de arbitraj. Comisia europeană remarcă faptul că majoritatea acordurilor bilaterale internaționale nu precizează nimic despre relațiile dintre instanțele naționale și cele de arbitraj. Astfel că procedurile paralele sunt prosibile, fapt interzis categoric în tratatele semnate deja de UE cu Canada și Singapore. Sunt de asemenea puține acorduri bilaterale internaționale care cer epuizarea tuturor căilor legale de atac la nivel național pentru a începe o procedură la curtea de arbitraj sau le care le cer direct investitorilor să facă o alegere clară între instanța națională și cea internațională când intentează litigiile.

#ComisiaEuropeana #Micula #romania #TTIP #ajutordestat #isds

ziaruldebelgia.be 2020 © Toate drepturile rezervate.