• Dana Cotoară

130 de oameni ajung zilnic în spital bolnavi de Covid-19

Tendințele epidemiologice săptămânale publicate de Sciensano, Institutul Belgian pentru Sănătate Publică:



❗️ 2.997 de cazuri noi raportate în 24 de ore, conform diferenței dintre cifrele publicate de Sciensano joi și miercuri.


De la debutul epidemiei sunt confirmate joi, în total, 655.732 de îmbolnăviri față de 652.735 de cazuri raportate miercuri. Media săptămânală pentru intervalul 28 decembrie 2020 și 3 ianuarie 2021 crește la 1.620,4 infecții pe zi de la 1.580,1 cazuri, cifra anunțată miercuri.

Cazurile noi au scăcut cu 10% față de săptămâna trecută.


Spitalizările - în 24 de ore au fost internate în spital 139 de persoane.

Media săptămânală coboară la 130,3 spitalizări zilnice față de 132,3, cifra de miercuri.

Numărul de internări se diminuează cu 16% comparativ cu săptămâna trecută.

Totalul celor internați în spital de la debutul crizei sanitare este de 48.748 față de 48.609, cifra de miercuri.


❗️În spital în acest moment sunt 2.077 (-64) de bolnavi, iar în terapie intensivă 405 (-25).


❗️Decesele - 56 de decese raportate în 24 de ore.

În total sunt 19.883 de persoane decedate de la debutul pandemiei în martie. Cifra de miercuri era de 19.827.

Media săptămânală scade la 64,7

decese zilnice de la 67,3, cifra de miercuri.

În procente, decesele scad cu 14,5 % față de săptămâna trecută.


Testările - Între 28 decembrie 2020 și 3 ianuarie 2021, în Belgia s-au făcut, în medie, 25.900 de teste în fiecare zi.




191 views0 comments

ziaruldebelgia.be 2021 © Toate drepturile rezervate.