• Dana Cotoară

13.831 de notificări privind reacții adverse după administrarea vaccinurilor Covid-19 în Belgia


De la începutul vaccinării anti-Covid în Belgia, s-au înregistrat 13.831 de notificări privind reacții adverse după imunizare, potrivit raportului săptămânal al Agenției Federale pentru Medicamente. Sunt 629 de raportări noi într-o săptămână.

118 semnalează un deces, cu 12 mai multe decât săptămâna trecută.

Agenția precizează că nu s-a stabilit o relație cauză-efect cu vaccinurile. Nu există o imagine clinică comună (situațiile medicale sunt diferite), iar intervalele dintre administrare și deces diferă de la un caz la altul.

4.325 de rapoarte au fost înregistrate prin platforma europeană EudraVigilance.



Dintre reacțiile adverse semnalate, marea majoritate se referă la febră, dureri musculare, stare de rău și reacții la locul injectării. Aceste reacții sunt efecte secundare cunoscute, sunt descrise în prospect, sunt considerate ca fiind normale și indică activarea sistemului imunitar. De obicei, reacțiile adverse trec după aproximativ două zile. În cazul vaccinurilor cu ARNm (Pfizer / BioNTech și Moderna), reacțiile adverse au fost raportate mai frecvent după administrarea celei de-a doua doze, în timp ce cu vaccinul AstraZeneca, acestea au fost raportate mai frecvent după prima doză.

Vaccinul Janssen (Johnson&Johnson) se administrează în doză unică.



2.886 de notificări sunt cu reacții adverse grave care au dus la incapacitate temporară de muncă sau la imposibilitatea pacientului de a pleca acasă din cauza febrei, durerilor musculare, stării de rău sau reacțiilor la locul injectării.

Din cele 13.831 de notificări, 6.997 au raportat o reacție adversă după inocularea a 2.341.508 de doze din vaccinul Pfizer / BioNTech, utilizat în Belgia din 28 decembrie 2020.

Pentru Moderna s-au semnalat 1.275 efecte secundare după injectarea a 210.506 doze.

Pentru AstraZeneca sunt 5.543 de notificări la 986.631 de doze administrate.

Belgia a început vaccinarea cu Moderna pe 18 ianuarie, iar cu AstraZeneca pe 12 februarie.

Pentru cel mai recent vaccin intrat pe piața belgiană, Janssen (Johnson & Johnson), din care s-au injectat 21.266 de doze, s-au semnalat 16 cazuri de reacții adverse.

329 views0 comments