• Dana Cotoară

1.898 de infecții depistate zilnic între 29 septembrie și 5 octombrie


Tendințele epidemiologice săptămânale publicate de Sciensano, Institutul Belgian pentru Sănătate Publică:


Infecțiile - 2.414 cazuri noi raportate în 24 de ore, conform cifrelor publicate sâmbătă de Sciensano.

De la debutul epidemiei sunt confirmate, în total, 1.261.102 infecții față de 1.258.688 de cazuri raportate vineri.

Media săptămânală pentru intervalul 29 septembrie - 4 octombrie ajunge la 1.898 de infecții pe zi de la 1.914 cazuri, cifra anunțată vineri. În procente, cazurile noi scad cu 1% comparativ cu săptămâna trecută.

Media ultimelor 14 zile este de 1.908 infecții pe zi, în scădere cu 5% comparativ cu perioada precedentă.


Incidența infecțiilor la 100.000 de locuitori pentru ultimele 14 zile este de 231,8 adică 2,3/1.000.

România ia în considerare acest parametru pentru a estima riscul epidemiologic. Belgia rămâne pe lista galbenă.


Spitalizările - în 24 de ore au fost internate în spital 63 de persoane.

Media săptămânală urcă ușor la 57,6 internări zilnice de la 57,4, cifra de vineri.

Numărul de spitalizări scade cu 2% în perioada 2 - 8 octombrie comparativ cu săptămâna precedentă.

Totalul celor internați în spitale de la debutul crizei sanitare este de 80.122 față de 80.059, cifra de vineri.


În spitale sunt 724 (-9) de bolnavi, dintre care în terapie intensivă sunt 203 (+8).


Decesele - 10 decese raportate în 24 de ore.

În total sunt 25.675 persoane decedate de la debutul pandemiei în martie 2020.

Vineri erau raportate 25.665 decese.

Media săptămânală urcă la 8,1 decese zilnice de la 7,1, cifra de vineri.

În procente, decesele scad cu 10% comparativ cu perioada precedentă.


Testările - Între 29 septembrie - 5 octombrie, în Belgia s-au făcut, în medie, 44.144 teste în fiecare zi. Rata de pozitivitate pentru Belgia este de 4,7%.

Sciensano publică buletinele epidemiologice de marți până sâmbătă inclusiv.


204 views0 comments