• Dana Cotoară

Școlile de șoferi reiau cursurile de luni


Școlile de șoferi reiau cursurile de luni, 11 ianuarie 2021. Este singura concesie făcută de autorități la reuniunea federală de vineri, 8 ianuarie. Iar vestea îi bucură mult pe instructori. În pofida temerilor legate de riscul de infectare, RTBF transmite că FederDrive, Federația școlilor de șoferi și a centrelor de examinare, salută decizia autorităților.

"Mulți dintre elevii noștri urmează un curs de formare profesională. Au fost total blocați, fără să poată exersa! Să menționăm problema chiriilor cu care ne confruntăm de la începutul crizei. Și apoi motivația pentru personalul nostru. Mulți angajați intenționau, tot din motive financiare, să treacă la alte activități”, a menționat Hugues Cherpion, președintele FederDrive.

La știrile RTL, premierul Alexander De Croo a explicat de ce s-a făcut această concesie:

"Școlile de șoferi au fost închise multă vreme și acest lucru începe să aibă un impact important. Oamenii trebuie să se deplaseze la muncă, adesea în sectoare esențiale. Avem nevoie și de șoferi pentru logistică, pentru hrană, pentru medicamente. Ne gândim inclusiv la transportul vaccinurilor. Am făcut acest pas pentru că era important pentru economie.”

În ceea ce privește profesiile de contact sau cultura, De Croo a confirmat că vor fi discuții la următorul Comitet de Coordonare din 22 ianuarie.

"Chiar dacă cifrele sunt bune în Belgia în comparație cu țările vecine, este prea devreme pentru aceste sectoare", a spus premierul. „Abia s-au încheiat sărbătorile de la sfârșitul anului trecut, oamenii s-au întors acasă. Varianta britanică a virusului ne preocupă. Cred că este mai sigur să așteptăm încă două săptămâni.”

"Dacă permitem reluarea activității pentru profesiile de contact, trebuie să ne asigurăm că acest lucru se va face cu măsuri stricte care încă trebuie să fie bine determinate. Dar saloanele de coafură și estetică vor figura, evident, printre primele grupuri prioritare atunci când vom decide relaxarea măsurilor restrictive. "


267 views0 comments

ziaruldebelgia.be 2020 © Toate drepturile rezervate.